Ultima editie tiparita in format pdf

Un centenar pianistic: DINU LIPATTI

Publicat pe 2017-03-21 12:42:08 Serghie Bucur

 Prof. dr. muzicolog Alexandru Bădulescu a scris o nouă şi memorabilă pagină în Istoria Muzicii româneşti, duminică / 12 martie 2017, sub cupola Casei muzeale „Paul Constantinescu”, unde, alături de un devotat public meloman, domnia sa a celebrat împlinirea a o sută de ani de la naşterea pianistului Dinu LIPATTI.

Meteorul

Dinu Lipatti a strălucit pe firmamentul pianisticii continentale, graţie geniului cu care s-a născut – la 19 martie 1917, în Bucureşti, geniu pe care l-a etalat cu forţa orbitoare a fulgerului, timp de 33 de ani, până în ziua de 2 decembrie 1950 – când traiectoria pământeană a acestui meteorit s-a frânt definitiv, sub cerul Genevei! Destinul l-a ales pentru a scutura lume de lenea şi răutatea în care se complace de secole, să îi descopere dumnezeiasca frumuseţe care se ascunde uneori în ea, MUZICA, lăsându-ne-o, cu dovezi uimitoare, în dramaticul memento: „Nu vă serviţi de muzică, ci serviţi-o!”.

33 de clipe

 ... Acei nepereche 33 de ani, odată cu lumina zilelor şi întunericul nopţilor – „treci zi, treci noapte / apropie-te moarte!” –, inexorabilul adagiu a măsurat, cu necruţătorul lui metronom, viaţa lui Dinu Lipatti! „N-am timp să–ţi scriu scurt!” – sintagmă de care mă folosesc aici, pentru a-i specula esenţa în ceea ce priveşte acelaşi raport, la scara vieţii – de stea căzătoare – a lui Dinu Lipatti, care a sporit tezaurul muzicii culte naţionale şi mondiale, cu opera compusă într-o scăpărare solară. Spicuim: Sonatina pentru pian / 1932, Sonatina pentru vioară şi pian / 1933, Suita simfonică Gipsies / 1934, Fantezia pentru pian, violină şi violoncel / 1936, Concertino în stil clasic / 1937, Simfonia concertantă, Suita pentru două piane / 1938, Improvizaţie pentru violină, violoncel şi pian, Trei noctrune pentru pian, Introducere şi Allegro pentru flaut solo, Trei dansuri româneşti, Concert pentru orgă şi pian / 1940, O sonatină, Cinci cântece pe versuri de Verlaine, Fantezia pentru orgă şi pian / 1941, Trei dansuri româneşti pentru două piane / 1943, Cântece pentru pian şi voce, pe versuri de Rimbaud, Eluard şi Verlaine / 1945. Li se alătură transcripţiile după Scarlatti, Albeniz şi Bach.

Binecuvântaţi

Ne-au devenit familiare fotografiile în care marele George Enescu a fost imortalizat lângă pe atunci puştanii Yehudi Menuhin (în 1931) şi Dinu Lipatti (în 1921) – amândoi viitori virtuozi ai arcuşului şi ai claviaturii. Primul copil al lui Theodor Lipatti şi soţiei lui, Ana, Dinu primeşte, în celebra fotografie, „botezul artei”. Îl primeşte prin coroniţa din flori naturale, aşezată pe creştetul „scumpului Dinu, Dinuleţ, Dinuţ” (diminutivele Mamei lui), din mâna dumnezeiască a lui George Enescu, pe atunci, imberbul zeu pentru „felina” Maruka – prinţesa moldavă coborâtoare din neamul boierilor Rosetti-Tescani, soţia ministrului Justiţiei în guvernul conservtaor al epocii, Mihai Cantacuzino, un Enescu la 30 de ani în plină glorie muzicală, naşul viitorului pianist, cu toate că, la dorinţa părinţilor, micul artist, finul, ţine o vioară în mânuţele lui.

Posteritatea

Faima nefericitului pianist Dinu Lipatti a cucerit Europa, jurnalişti şi publicaţii europene titrând laude dintre cele mai rezistente prin vreme şi vremuri. În România: „Sâmbătă seara, 9 noiembrie (1936), maestrul Enescu a dat o seară de sonate cu tânărul pianist Dinu Lipatti. Lipatti este un mare talent. Pianist, el posedă tot ce-i trebuie pentru a deveni un virtuos celebru: o frumoasă tehnică, dicţiune, stil” (În „La Moment”, Cella Delavrancea). În Franţa: „... Şi totuşi, tânărul Dinu Lipatti, care era cu totul necunoscut publicului parizian, a întrunit aici şase rechemări entuziaste (...). Timpul şi spaţiul ne lipsesc astăzi pentru a vorbi de Sonata în fa diez minor aşa cum se cuvine.(...) Fără îndoială că trebuie un Lipatti ca să o cânte” (Paris, „Le Monde Musical”, martie 1935, Mangeot). „...Tot român şi, dacă e să dăm crezare renumelui, la fel de remarcabil compozitor ca şi pianist, virtuosul zilei, Dinu Lipatti a cântat cu mare autoritate, solidă şi strălucită tehnică, Concertul în mi de Chopin” (Paris, „La Page Musicale”, 17 ianuarie 1939, P. de St.). În Elveţia: „Cortot are dreptate: Dinu Lipatti este unul din cei mai mari de mâine şi chiar de astăzi. (...) pianistul a desfăşurat o tehnică, o forţă incomparabilă în serviciul unei inteligenţe constructive pe care ar putea să i-o invidieze destui maeştri mai experimentaţi”. (În „La Tribune de Geneve”, 30 octombrie 1935) În Italia: „...tehnică transcendentă... sensibilitate de artist... execuţie strălucită” (În „Il Messagero”, 29 ianuarie 1938).

Nobleţea obligă

Într-un asemenea moment jubiliar, două embleme al muzicii instrumentale româneşti au celebrat evenimentul centenar: maestrul violoncelist Dan Cavassi, şef de partidă în Orchestra simfonică națională „George Enescu” şi maestrul pianist concertist Viniciu Moroianu. Interpretările – de mare virtuozitate, au fost urmărite şi aplaudate apoi frenetic, îndelung, de public. În execuţia distinsului pianist Viniciu Moroianu am audiat două lucrări pentru pian, de Dinu Lipatti: Fantezia op. 8  şi Sonata romantică. Împreună, domnii Vinicu Moroianu şi Dan Cavassi au interpretat Sonata a IV-a, de Beethoven, Adagio şi Allegro de Schumann şi nemuritorul Dans ţărănesc al blejoianului nostru, Constantin Dimitrescu.