Ultima editie tiparita in format pdf

Postul – o disciplină interioară

Publicat pe 2017-02-28 12:13:10Părintele Ştefan Al. Săvulescu

Postul este practicat din cele mai vechi timpuri, ca mijloc de înălţare spirituală. El apare la toate popoarele lumii şi este unul din „pilonii” trăirii religioase. Fără post, fără ascultare de Dumnezeu, nu poate i vorba de depăşirea condiţiei umane. Însuşi Mântuitorul Hristos se retrage patruzeci de zile în pustie, iar mai apoi recomandă apostolilor postul, ca mijloc de alungare a demonilor, alături de rugăciune.

Postul este în primul rând un exerciţiu de voinţă, fiindcă astfel ne dovedim puterea psihică de a renunţa la ceva. A renunţa la ceea ce este nociv, nefolositor şi strâmb dovedeşte putere şi forţă interioară. Suntem atât de ancoraţi în obişnuinţele acestei lumi, încât mentalul nostru nu mai este capabil să renunţe la ceva, să cauze şi să găsească o soluţie atunci când intervine o schimbare. Dependenţele alcătuiesc „boala societăţii noastre moderne”. Fixismele lumii de astăzi ne-au făcut să renunţăm la obiceiurile noastre creştine. Am lăsat foarte multe buruieni ca să ne invadeze fiinţa.

Postul vine acum ca să dezrădăcineze din nou aceste „proaste obiceiuri”, să îndrepte ceea ce este strâmb în noi, să înlăture chiar fixismele de gândire. Mai ales pe plan alimentar, postul conduce spre o hrană naturală, cu alimente naturale create de bunul Dumnezeu şi nu de oameni, modificate genetic sau pline de multe substanţe chimice. Mulţi postnici se hrănesc sus în munte numai cu ceea ce le oferă natura. În Sfintele Mânăstiri era obiceiul ca unii călugări îmbunătăţiţi, în perioada postului să plece în singurătate şi ei foloseau în răstimpul acesta o hrană exclusiv vegetariană. La sfârşitul Sfintei şi Dumnezeieşii Liturghii se spune că: „mai frumoşi erau cei hrăniţi cu seminţe, decât cei hrăniţi cu multe desfătări”. În plan fizic, cea mai mare şi mai multă energie o cheltuim fiecare pentru procurarea hranei şi apoi o alta pentru digerarea ei. Practic, scopul de bază al existenţei a devenit pentru unii din noi hrana. Te întrebi totuşi dacă această energie ar fi îndreptată către un scop mai nobil nu ar fi mult mai bine?

În plan spiritual, postul trebuie să ducă neapărat la o disciplinare a fiinţei noastre, a gândurilor şi a sentimentelor noastre. Mentalul este partea fiinţei noastre cel mai greu de controlat. Acolo „roiesc” gândurile care, apoi, coboară în inima noastră, generând sentimentele. Deşi nu se văd şi unele şi altele se simt. Un om încărcat de afecte negative este cu totul altfel decât unul care gândeşte pozitiv, care iubeşte, care răspândeşte pace în jurul său.

Postul adevărat presupune nu numai o stăpânire a instinctelor, ci şi a gândurilor şi a sentimentelor noastre.

Efortul trebuie îndreptat permanent către alungarea celor negative şi înlocuirea lor cu altele pozitive. Disciplina noastră interioară trebuie să potenţeze postul.

Un post adevărat trebuie ţinut şi cu ochii şi cu urechile şi mai ales mereu cu limba. Multe din conflictele cu cei din jurul nostru vin din incapacitatea de a ne stăpâni vorbele, de foarte multe ori tăioase. Exerciţiul cu noi înşine trebuie mereu făcut şi aici. Este foarte greu să te controlezi şi să fii în stare să spui numai cuvinte de folos, ori mai bine să taci.

Postul îţi cere să dăruieşti mai multă iubire în jurl tău, să faci mai multe fapte bune, să reuşeşti să-l vezi „pe cel de lângă tine cu problemele lui”, să ieşi din capcana propriului tău egoism şi să faci gesturi mici de iubire din suflet.

Numai „dăruind vei dobândi”.

Trebuie şi noi toţi să reuşim să postim. Trebuie să ne asumăm condiţia sfinţeniei, depăşindu-ne, încercând să urcăm tot mai mult pe scara la al cărei capăt este sigur bunul Dumnezeu în veci de veci.