Ultima editie tiparita in format pdf

Prahoveanul Ionuț Gologan, condamnat definitiv la moarte în Malaezia

Publicat pe 2016-01-28 12:58:12 (O.S.)

Tânărul  prahovean, Ionuţ Gologan, a fost condamnat definitiv la moarte în Malaezia, pentru trafic de droguri. Instanţa a confirmat, la recurs, pedeapsa capitală pentru român. Ultima şansă a lui Ionuţ ca să rămână în viaţă mai e doar graţierea. În ţară, bunica tânărului şi tatăl acestuia, sunt distruşi de durere.

Vestea cumplită ca Ionuţ a fost condamnat definitive la moarte, a căzut ca un trăsnet în casa părintească a tânărului. Bunica lui Ionuţ nu s-a oprit din plâns de atunci, iar tatăl mai spera doar într-un miracol. Cei doi spun că la cei 24 de ani pe care îi are, Ionuţ are toată viaţa înainte. Aşa că spera să fie graţiat. Avocaţii lui Ionuţ vor depune o cerere de graţiere la sultan, care poate comuta pedeapsa în închisoare sau o poate anula complet. Legislația malaeziană privind pedeapsa capitală pentru traficul de droguri este în curs de revizuire, iar execuţiile sunt blocate deocamdată. Ionuţ Alexandru Gologan a fost arestat în 2012. Ultima oară, acesta a fost acasă, la Telega, în iunie 2012, când a ajutat la construcţia unei case. Apoi a plecat în Germania, unde a fost racolat de traficanţi de droguri. În aceeaşi lună, tânărul a fost arestat pe aeroportul internaţional din Kuala Lumpur, după ce în bagajul său au fost găsite droguri.