Ultima editie tiparita in format pdf

UNSAR: Soluţia optimă este ca păgubitul şi asiguratorul să stabilească împreună locul de efectuare a constatării

Publicat pe 2017-02-28 12:20:13

Soluţia optimă în cazul procedurii de constatare a daunelor, din punctul de vedere al industriei de asigurări, este ca păgubitul şi asiguratorul să stabilească împreună locul de efectuare a constatării pentru a asigura acestui proces o bună operativitate şi reducerea timpului de constatare, afirmă, vineri, într-un comunicat, Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR). Organizaţia a făcut o serie de precizări ca urmare a comunicatului referitor la procedura de constatare a daunelor transmis de Asociaţia Societăţilor de Service Auto Independente (ASSAI) în data de 16 februarie.

"Deşi în media au fost vehiculate informaţii cu privire la schimbarea de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, începând cu 10 februarie, a procedurii de constatare a daunelor, aceste reglementări sunt în vigoare din luna decembrie 2016, fiind cuprinse în Norma 39/2016 (norma RCA), la articolul 16: (4) Asiguratorul RCA efectuează constatarea prejudiciilor în termen de 5 zile lucrătoare de la data notificării primite de la persoana prejudiciată. (5) Obligaţia prevăzută la alin. (4) poate fi invocată de către persoana prejudiciată numai în condiţiile în care aceasta permite accesul asiguratorului RCA la bunul avariat în vederea efectuării constatării", se spune în comunicat. 

UNSAR menţionează că nu există niciun element de noutate cu privire la această procedură: uzual, în cazurile de daune majore, când autovehiculul este nedeplasabil, constatarea se efectuează în locul în care este staţionat, iar pentru toate celelalte cazuri şoferul se deplasează la sediul asiguratorului.

„Această uzanţă este motivată de faptul că, în acest moment, există o serie de instrumente atât informatice, cât şi procedurale, care facilitează constatarea la sediul asiguratorului. Interpretarea conform căreia constatarea se face în locul stabilit de păgubit, în cazul în care acesta se află într-o zonă greu accesibilă, iar maşina avariată este deplasabilă, va avea efecte negative atât la nivel de operativitate, cât şi la nivel de costuri pentru asiguratori, fapt ce poate afecta predictibilitatea primelor. În plus, constatarea unei daune şi deschiderea dosarului de daună nu presupun doar înscrierea avariilor într-un proces verbal de constatare, ci şi stabilirea de către asigurator a dreptului la despăgubire şi, implicit, stabilirea culpei. O constatare realizată fără cele două elemente din urmă (stabilirea dreptului la despăgubire şi stabilirea culpei) ar aduce grave prejudicii întregului proces de despăgubire”, se arată în comunicat.

De asemenea, UNSAR precizează că recomandările făcute de ASSAI privind procedeul de constatare a daunei îngreunează acest proces şi pot avea efecte negative asupra păgubitului.

"Aşadar, recomandarea clară a UNSAR rămâne aceea de a se respecta legislaţia în vigoare, care nu conţine elementele menţionate de reprezentanţii ASSAI în ceea ce priveşte procedeul de constatare a daunelor. Menţionăm că rolul unui service auto este acela de prestator de servicii aferente reparaţiilor auto", se mai spune în comunicat.

Potrivit Asociaţiei Societăţilor de Service Auto Independente (ASSAI), un păgubit RCA îşi poate repara autovehiculul avariat înainte de constatarea daunei, dacă asigurătorul nu efectuează constatarea în termenul legal de 5 zile lucrătoare.

"În situaţia des întâlnită şi în momentul de faţă, când asiguratorul RCA nu efectuează constatarea daunelor în termenul legal de 5 zile lucrătoare de la notificare, păgubitul RCA poate să procedeze la repararea autovehiculului avariat înainte de efectuarea constatării daunei şi este de preferat ca, înainte de efectuarea reparaţiei, să cheme un expert tehnic auto pentru consemnarea avariilor şi a altor elemente necesare ulterior dosarului de daună", se spunea în comunicatul ASSAI.