Ultima editie tiparita in format pdf

22 februarie - Duminica Lăsatului sec de brânză

Publicat pe 2017-02-21 11:58:00Părintele Ştefan Al. Săvulescu

Ca o mamă bună care se îngrijeşte de binele vremelnic şi cel veşnic al credincioşilor, Biserica a rânduit, după porunca lui Dumnezeu, anumite timpuri de trăire în înfrânare şi rugăciune deosebită. Înaintea marilor preznice a Naşterii şi Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, înaintea prăznuirii Adormirii Maicii şi a pomenirii Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, rânduiala postului are rostul unei şcoli duhovniceşti la care sunt chemaţi credincioşii pentru îmbunătăţirea vieţii sufleteşti şi trupeşti. Îndeosebi Postul Sfintelor Paşti poate fi asemănat cu o primăvară duhovnicească în care credincioşii pornesc un lucru foarte ales de împodobire cu virtuţi şi de desprindere din lanţul deprinderilor rele. După cum copiii văd la nucă numai învelişul amar şi coaja tare şi nu cunosc miezul hrănitor al ei, tot astfel unii creştini văd în post numai învelişul, numai forma care li se pare necorespunzătoare cu vremea noastră, fără să înţeleagă sensul adânc al postului de jertfirea plăcerilor egoiste şi mărunte pentru dobândirea unui bun mai înalt. Trebuie să recunoaştem că mai sunt şi credincioşi care se laudă cu postirea şi ţin să facă din aceasta o deosebire dintre ei şi ceilalţi credincioşi pe care îi osândesc că nu postesc ca ei. Postul este o rânduială dumnezeiască, dată pentru mântuirea noastră. Domnul nostru Iisus Hristos a postit El însuşi. Sfinţii apostoli şi creştinii de pretutindeni au cunoscut şi au preţuit această şcoală a înfrânării. Cel ce ţine această rânduială îşi alege partea cea bună şi se învredniceşte de darurile lui Dumnezeu. În şcoală ae trebui să se facă exerciţii pentru luminarea minţii şi pentru dobândirea de cunoştinţe folositoare. În timpul postului, credinciosul face exerciţii pentru curăţirea inimii, pentru dobândirea mântuirii. Vremea postului este vremea unor exerciţii pentru a înfrânge lăcomia trupului prin smerenie.

Un tată a adus copilul său grav bolnav la Sfinţii Apostoli, cerându-le să-l vindece. Dar ei nu au putut. După vindecarea copilului de către Iisus, apostolii au întrebat: „De ce nu l-am putut vindeca?” Ţi Iisus le-a răspuns: „Acest fel de neputinţă se tămăduieşte numai prin post şi prin rugăciune”.

Este foarte greşit a socoti vremea postului o vreme de tânguire, de plâns. Dimpotrivă, aceasta este o vreme de bucurie duhovnicească, fiindcă în acest timp simţi că te desprinzi de lanţurile unor patimi care te ţineau în robie. Este bine să nu ajungem la înfrânare de la anumite mâncări numai atunci când ne recomandă medicul, fiindcă prin aceasta ne temem numai de moartea trupului şi vrem să o îndepărtăm, dar sufletul rămâne bolnav.

Ca să nu ni se pară că privaţiunile care ni se cer în vremea postului sunt prea mari şi greu de îndeplinit, este bine să ne gândim la câte a suferit pentru noi însuşi Fiul lui Dumnezeu, la patimile Lui şi la moartea Sa pe cruce. Să vedem în post nu o povară sau o osândă, ci mai degrabă un prilej de eliberare din lanţurile păcatelor.

Bătrâneţea şi boala sune ele însele un fel de post. De aceea este dezlegarea de la anumite mâncări, dar nu şi dezlegare de la săvârşirea binelui. Postul este jertfă, este mica noastră jertfă pe care noi o aducem lui Dumnezeu ca răspuns la jertfa sa cea mare adusă de El pentru mântuirea noastră. Postul este o mărturie a legăturii creştinilor cu Dumnezeu şi o slujire ce o aducem permanent bunului Dumnezeu, în veci de veci. Amin.