Ultima editie tiparita in format pdf

Handbal. CSS Ploiești își consolidează primul loc la juniori II

Publicat pe 2017-02-14 10:10:53Mihail Marinescu

CSS Ploiești - GR. SC. Petrolul Moreni, 38-29 (22-11)
În cadrul primei etape a reuturului campionatului de handbal rezervat juniorilor II, echipa Clubului Sportiv Școlar Ploiești a reușit să se impună fără emoții în fața GR. SC. Petrolul Moreni, scor 38-29, după ce la pauză tabela indica 22-11. Ploieștenii s/au instalat la cârma partidei încă din primele minute, conducând cu 7-1 în minutul 9, Vlad Răducanu marcând de patru ori în această perioadă. Petroliștii din Moreni au mai redus ceva din handicap până în minutul 16 (11-8), însă a urmat o serie foarte eficientă pentru CSS Ploiești, echipa pregătită de prof. Silviu Stănescu înscriind 7 goluri consecutive, aripa stângă Andrei Stănescu având trei reușite în această serie .
  A fost o primă repriză aflată la discreția ploieștenilor, care au demonstrat și acum că reprezintă o forță în campionatul Seriei C, fiind pe primul loc în clasament. Iureșul ploieștean a continuat și în repriza secundă, scorul fiind 24-11, 26-12, 28-13. Profitând de acastă diferență, prof. Silviu Stănescu a introdus în teren și jucători care au evoluat mai puțin în acest sezon și am putut observa multă determinare și la acești handbaliști. Chiar dacă ploieștenii nu au mai apăsat pe accelerație pe final de meci, iar jucătorii din Moreni au dat semne de revenire și au înscris mai mult în această a doua repriză, partida nu putea avea decât un singur deznodământ, anume victoria CSS Ploiești. Alte evoluții ale scorului: 34-22, 35-24, 36-25, 37-29, 38-29. Pentru CSS Ploiești au evoluat: Alex Ispas, Florin Călugăreanu, Adrian Tănăsescu, Andrei Stănescu 7 goluri, Antonie Savelovici 7 goluri, Vlad Răducanu 5 goluri, Valentin Bucuroiu 4 goluri, Andrei Ionescu 4 goluri, Ioan Gudin 4 goluri, Dan Popescu 3 goluri, Gabriel Paraschiv 1 gol, Vlăduț Alici 1 gol, Mihai Chiranu 1 gol, Petre Bucur 1 gol, Cătălin Albu, Octavian Nica. În etapa următoare, CSS Ploiești o să evolueze în deplasare, la Blejoi, pe 18 februarie. Tot în prima etapă a returului s-au mai înregistrat rezultatele: CS Olimpic Mizil-CS Blejoi 15-25, CSM Sf. Gheorghe – CSO Tricolorul Breaza 34-16. În clasament, primul loc este ocupat de CSS Ploiești, cu 28 de puncte, podiumul fiind completat de CSM Sf. Gheorghe, 25 de puncte și CS Brazi, 25 de puncte.