Ultima editie tiparita in format pdf

19 februarie - Duminica Lăsatului sec de carne

Publicat pe 2017-02-14 12:25:26Părintele Ştefan Al. Săvulescu

Icoana judecăţii din urmă pe care ne-a înfăţişat-o Sfânta Evanghelie luminează cu razele ei ca dintr-un focar de dincolo de veac viaţa noastră. Ea este o icoană măreaţă, mângâietoare şi cutremurătoare totodată. Un pictor de biserici vestit a refuzat să înfăţişeze în culori această icoană, spunând că nu poate realiza atâtea culori care să poată reda întâlnirea sublimă şi gravă dintre cer şi pământ la a doua venire a Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

La mănăstirile din Moldova, ca şi la bisericile mai vechi, icoana judecăţii din urmă este înfăţişată pe peretele de la intrarea în Sfânta Biserică. Aşezarea ei aici arată că Biserica reprezintă împărăţia harului dumnezeiesc prin care ne pregătim să intrăm în viaţa cea veşnică, al cărei prag hotărâtor este indicat de judecata obştească. Am spus că această icoană luminează viaţa noastră de dincolo de veac pentru că ziua şi data acestei judecăţi nu poate fi cuprinsă în Rama timpului istoric. Atunci, cei buni vor auzi cuvintele Mântuitorului: “Veniţi binecuvântaţii Tatălui meu şi moşteniţi împărăţia pregătită vouă, căci flămând am fost şi mi-aţi dat să mănânc, însetat am fost şi m-aţi adăpat, străin am fost şi m-aţi primit, gol am fost şi m-aţi îmbrăcat, bolnav am fost şi m-aţi curăţat, în temniţă am fost şi aţi venit la mine”.  Icoana judecăţii din urmă şi adevărul pe care-l mărturisim în simbolul credinţei “Şi iarăşi va să vină cu mărire să judece viii şi morţii a cărui împărăţie nu va avea sfârşit”. Toţi părinţii Bisericii ne-au arătat că bunătatea lui Dumnezeu este o bunătate dreaptă, că iubirea lui Dumnezeu este ca un veşmânt care acoperă dreptatea fără a o desfiinţa. Dumnezeu este bun chiar şi atunci când ne pedepseşte pentru păcatele noastre şi este drept chiar când ne iartă pentru cele ce am greşit. El este părintele nostru şi atunci când ne ceartă, voind, prin dreapta lui judecată mântuirea noastră. Nu este dragoste împotriva dreptăţii şi nici dreptate separată de dragoste. Sfântul Evanghelist Ioan, inspirat de Duhul Sfânt, a rostit cu deosebită putere dragostea lui Dumnezeu faţă de noi, arătată în Iisus Hristos, dar tot el arată că-n această iubire s-a împlinit şi dreptatea lui Dumnezeu.

Dreptatea, zice scriitorul bisericesc Tertulian, serveşte ca zid de apărare şi ca luminător pentru bunătate. Bunătatea încetează de a mai fi bunătate când încetează de a mai însoţi şi îndruma dreptatea. Nimic din ceea ce este nedrept nu poate fi bun, iar tot ceea ce este drept, inevitabil, este şi bun. Învăţătura despre dreptatea lui Dumnezeu este un mare îndreptar al vieţii noastre şi o mângâiere în acelaşi timp. Ea ne cheamă să umblăm pe căile dreptăţii şi să ne străduim pentru aşezarea ei în lume.

Să ne învrednicim şi noi a trăi într-o vreme în care “pacea şi dreptatea se vor săruta”, bineştiind că pentru orice cuvânt şi faptă a noastră vom avea să răspundem înaintea lui Dumnezeu, cel drept şi bun, în veci de veci, Amin.