Ultima editie tiparita in format pdf

12 februarie - Duminica Fiului Risipitor

Publicat pe 2017-02-07 12:48:39Părintele Ştefan Al. Săvulescu

Un pictor renumit, voind să picteze Cina cea de Taină, a căutat multă vreme un om după chipul căruia să facă icoana Mântuitorului nostru Iisus Hristos. După multă căutare, el întâlni un tânăr cu faţa luminoasă, cu inima curată, a cărui înfăţişare  i se păru potrivită spre a-i servi ca model pentru icoana Domnului nostru Iisus Hristos. După mulţi ani de lucru, pictorul a ajuns cu lucrarea sa până la punctul în care trebuia să zugrăvească chipul lui Iuda. Este cu putinţă, oare, se întreba pictorul, să mai găsesc un om în zilele noastre, după atâtea veacuri de creştinism, să fie în stare să facă ce a făcut Iuda? Mai poate fi un om atât de negru la suflet, atât de lacom şi de rău precum a fost Iuda vânzătorul? Tot umblând el din oraş în oraş în căutarea unui astfel de model, într-una din zile vede un om la marginea oraşului, pe un maidan de gunoi. Era un om cu părul răvăşit, cu figura întunecată, cu ochii tulburi de patimi, încât i se păru că a găsit omul potrivit care să semene cu Iuda. Cu greu l-a convins să meargă în atelierul său, după ce îi promisese o sumă foarte mare de bani. După cârva timp de lucru, pictorul observă două şiruri de lacrimi din ochii omului pornind pe umerii obrazului. Privind mai atent spre faţa celui ce i se oferise ca model pentru chipul lui Iuda, scoase un ţipăt de mirare: „Tu acelaşi?” În figura lui recunoscu, după câteva trăsături, figura tânărului după care, cu ani în urmă, făcuse icoana Mântuitorului Iisus Hristos. Omul îi spuse toată istoria vieţii lui, cum a alunecat dintr-un păcat în altul, până când a ajuns în starea de acum. Iată, tâlcuită în culorile penelului, minunata pildă a fiului risipitor, pe care am auzit-o astăzi la Sfânta Liturghie. Cine nu cunoaşte această pildă? Şi mai ales cine nu se poate găsi într-una din stările în care s-a aflat fiul cel mic care şi-a cerut de la tatăl său partea sa de avere şi a plecat într-o ţară îndepărtată. Mi se pare, şi cred că nu greşesc când spun că această pildă are multă corespondenţă în realitatea vieţii noastre de azi, nu numai în cea a vremurilor în care ea a fost spusă de Mântuitorul Hristos.

Ajuns soarte rău, tânărul din Evanghelie îşi aduce aminte de casa părintească, de chipul părinţilor săi pe care i-a lăsat plângând la plecare. Chipul blând şi iertător al tatălui i-a răsărit înainte, atmosfera de căldură, de armonie în care a trăit lângă părinţi i-a trezit dorul fierbinte de a se întoarce acasă. O, cât de minunată este ziua întoarcerii acasă, la părinţii trupeşti. De câte ori auzim sau citim pilda fiului risipitor, ne gândim la dragostea şi armonia atât de necesară în familie, la legătura de dragoste şi de respect între părinţi şi copii, care, din păcate, de multe ori lasă de dorit. Ce binecuvântată este familia în care părinţii îi cresc pe copii în iubirea de Dumnezeu, în respectul legilor morale, familia în care copiii îşi iubesc şi respectă părinţii. Ne aflăm aproape de începutul Postului Sfintelor Paşti. Dacă până acum ne-am asemănat fiului risipitor în prima parte a vieţii şi am rătăcit, cheltuindu-ne viaţa în hăţişul faptelor rele, este vremea acum să ne „venim în fire”, să ne întoarcem acasă la Tatăl nostru cel ceresc. Să nu uităm că Dumnezeu este bun şi milostiv cu noi. Este mare puterea păcatului, dar este mai mare puterea şi dragostea lui Dumnezeu. La capătul drumului Sfântului Post al Paştilor ne aşteaptă însuşi Domnul Nostru Iisus Hristos cu braţele întinse pe lemnul crucii.

Să răspundem şi noi acestei sfinte chemări a iubirii divine cu hotărârea noastră de a ne întoarce la El. Căci la El este toată darea cea bună şi tot darul cel desăvârşit. Bunătatea lui Dumnezeu venită la noi prin Domnul Nostru Iisus Hristos ne aşteaptă, ne cheamă, ne îmbrpţişează şi ne îmbracă în harul mântuirii divine. Să auzim şi noi acest glas ceresc şi să ne întoarcem acasă, la Părintele nostru din ceruri, în veci de veci, Amin.