Ultima editie tiparita in format pdf

Hristos se naşte, slăviţi-l!

Publicat pe 2016-12-20 14:02:51Părintele Ştefan Al. Săvulescu

Pentru lumea creştină, naşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos este un eveniment istoric de foarte mare importanţă, în care se arată infinită iubire a lui Dumnezeu faţă de lumea întreagă. În Sfânta Evanghelie a Sfântului Ioan este scris: Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe fiul său, cel unul născut, că oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Minunea naşterii lui Hristos Domnul său şi Fecioara Maria s-a petrecut la "plinirea vremii", adică în vremea rânduită de Dumnezeu în viaţa omenirii şi care nu se mai repetă, Naşterea Mântuitorului şi Domnului nostru Iisus Hristos şi viaţa sa rămân fapte istorice şi care nu pot fi contestate.

Orogonari prin strămoşii lor din oraşul Betleem, bătrânul Iosif şi Sfânta Fecioară Maria - logodnica sa, ambii din neamul regelui david, au fost nevoiţi să facă o călătorie grea pe vremea lor, ca să îndeplinească astfel prevederile legii recensământului. În prezentarea evenimentelor istorice din vremea naşterii Domnului trebuie amintită apariţia unei stele deosebit de luminoase, care în sensul duhovnicesc este o închinare a cerului în faţa venirii lui Hristos pe pământ. Apariţia acestei stele este confirmată de către învăţaţii astronomi, fiindcă steaua de la Răsărit, despre care vorbim, a îndeplinit o misiune istorică, să fie călăuză pentru cei trei crai de la Răsărit, oameni învăţaţi în astrologie şi care sigur, prin darul lui Dumnezeu, au înţeles semnificaţia stelei şi, călătorind vreme foarte îndelungată, au ajuns în faţa Pruncului Iisus, născut în noaptea când Maica Domnului şi bătrânul Iosif erau în apropiere de Betleem, într-un staul de păstori. Venind aici, în staul, magii de la Răsărit au îngenunchiat în faţa pruncului Iisus, s-au închinat şi au adust daruri, aur, tămâie şi lumină, aurul prevestea că Iisus va fi împăratul Cerului şi al Pământului, tămâia şi smirna reprezintă slujirea artierească, Păstorii din apropierea cărora îngerul le-a vestit naşterea lui Hristos şi-a trimis să-l vadă pe princul născut pe cei trei crai - sunt toţi martorii istoriei despre venirea în lume a celui ce este mai presus de lume. Evenimentul naşterii lui Hristos ne oferă imaginea asscultării de Dumnezeu. Maica Domnului urmează cuvintele arhanghelului Gavriil care i-a prevestit că va naşte pe Iisus din Duhul Sfânt şi răspunde la această veste bună: "Fie mie după cuvântul tău; Dreptul Iosif dă ascultare deplină spuselor îngerului, păstorii se supun îndemnului îngeresc şi primesc cu inimă deschisă vestea bucuriei celei mari.

Cei trei crai de la Răsărit au urmat spuselor îngerului de a nu se mai întoarce la Irod şi s-au dus pe altă cale în ţara lor. Crăciunul este astfel un simbol al ascultării de Dumnezeu şi prin aceasta, sufletul nostru se îmbogăţeşte în Dumnezeu, primind frumuseţea cerească.

Aşteptăm Crăciunul în haine noi, haine de sărbătoare, ne desfătăm sufleteşte cântând şi ascultând în zilele Crăciunului colindele în Sfânta Biserică, poate că ar trebui să nu adăugăm niciun cuvânt pentru ca să putem pleca acasă cu sufletele pline de bucuria lor. Tradiţie scumpă sufletului nostru românesc şi creştin, colindele noastre dragi vin din adânc de istorie românească şi noi toţi ne întrebăm când au fost cântate pentru prima oară şi de către cine şi de unde vin ele anume? Răspunsul la aceste întrebări este simplu. S-au născut odată cu creştinismul. Autorii colindelor noastre sunt necunoscuţi, poporul, credincioşii sunt autorii civintelor din colinde. Aşa cum tot poporul drept credincios a găsit şi cele mai potrivite melodii ca să îmbrace cuvintele, astfel să atingă cele mai profunde coarde ale simţirii noastre creştineşti şi româneşti. De aceea colindele ne emoţionează. Emoţionează pe tineri, emoţionează pe vârstnici, de aceea colindele prind atât de uşor, se învaţă atât de uşor şi se transmit atât de uşor de la o generaţie la alta.

Şi dacă cuvintele din colinde vin din teologia naşterii Domnului, colindele vin din geniul poporului, fiindcă melodiile sunt ale noastre, ale românilor. Colindele au fost primele tratate de Teologie, probabil înainte de a se scrie orice alt tratat de Teologie. Dar vestea despre Naşterea Mântuitorului Hristos a ajuns repede şi iată că ea a prins forma aceasta a exprimării ei prin colinde. Colindele cuprind toată teologia creştină pe înţelesul tuturor. Colindele au fost o şcoală în care s-a învăţat foarte uşor religia pentru că s-a învăţat cântând. Colindele despre magi sunt o mare dovadă a continuităţii noastre româneşti şi creştin-ortodoxe pe acest sfânt pământ al nostru românesc şi creştinesc din moşi strămoşi. Colindele sunt primele tratate de Teologie, căci sunt pline de date cu privire la Mântuitorul Hristos şi în special cu privire la Naşterea sa. Autorii colindelor, acei anonimi din străfunduri de istorie, ştiau că s-a născut în Betleem. Ştiau că la naşterea lui a apărut o stea, care i-a călăuzit pe magi, ştiau că au apărut şi îngeri şi cunoşteau foarte bine şi mesajul pe care l-a adus Pământului: "pe pământ pace şi între oameni bună înţelegere". Pentru noi, pentru români, colindele noastre de suflet trezesc şi nostalgii istorice. Ne aduc aminte că aceleaşi cuvinte, aceleaşi melodii le-au rostit de-a lungul secolelor părinţii, moşii şi strămoşii noştri, că noi sigur ne aflăm pe o linie de continuitate cu ei, de continuitate istorică, că avem într-înşii nişte rădăcini foarte adânci, că suntem pe acest pământ al nostru şi că pe el continuăm tradiţii scumpe tuturor generaţiilor de români de la cei mai vechi, de la formarea noastră până-n vremea de astăzi.

Prin colindele noastre dragi s-a tălăzuit sufletul moşilor şi al strămoşilor noştri, trecând de la cântec la doină, de la doină la colinde. Şi apoi, iarăşi, din nou la cântec. Pe lângă darul păcii şi al iubirii de oameni pe care ni l-a adus Iisus Mântuitorul nostru, colindele cuprind şi cununa de alese virtuţi care a împodobit şi a îmbărbătat sufletul poporului român.

Bunătatea şi milostenia, nădejdea şi omenia, iubirea de Dumnezeu faţă de om, spiritul de dreptate şi dorul de libertate s-au împletit în colindele noastre ca firul de borangic în costumul nostru românesc tradiţional. Comori ale spiritualităţii ortodoxe, ramuri ale unui foarte bogat arbore al culturii româneşti, colindele ne aduc în viaţa sufletului nostru simţământul unirii cu Dumnezeu şi cu neamul nostru românesc de pretutindeni. În locul darurilor pe care cei trei crai de la Răsărit le-au adus pruncului sfânt, noi să-i aducem aurul credinţei, nădejdea noastră de bine şi dragostea, pentru că numai atunci Iisus se va naşte cu adevărat şi în inimile noastre.

"Astăzi vin să-mi plec genunchii înaintea ieslei Tale,

Copilaş din altă lume, obiosit de frig şi cale

Şi-mi plec inima şi faţa, copilaş din floare-albastră

Şi mă-nchin cu umilinţă, călător prin lumea noastră.

 

Nu am smirnă ca şi Magii, nici tămâie şi nici aur

Lacrimile pocăinţei îmi sunt singurul tezaur

Şi le-aduc acum-nainte cu sfială şi ruşine

Copilaş venit din ceruri, să porţi Crucea pentru mine"