Ultima editie tiparita in format pdf

Ce înseamnă să te cântăreşti prea mult?

Publicat pe 2016-01-28 11:21:25

O echipă americană de la Universitatea Minnesota a desfăşurat un studiu pe circa 2.000 de adolescenţi, fete şi băieţi, observaţi timp de peste zece ani, scrie Agerpres. Au fost analizaţi mai mulţi parametri, printre care şi frecvenţa cu care se cântăresc. Acest lucru, spun psihologii este asociat cu stima de sine, greutatea, dar poate duce şi la o tulburare psihologică. Conform studiului s-a descoperit faptul că acest gest este direct legat de gradul de preocupare pentru propria imagine, iar riscul unei scăderi ale stimei de sine este mare din cauza unei deprecieri a imaginii corporale. Acest lucru favorizează instalare depresiei sau a unei tulburări a comportamentului alimentar (cele mai grave fiind anorexia şi bulimia).  Adolescenţii adoptă atitudini greşite în faţa de controlul greutăţii, precum diete restrictive sau greşite care le pot pune în pericol viaţa. Cercetătorii spun că părinţii ar trebui să considere auto-cântărirea frecventă a copiilor un semn că fiul sau fiica lor are o problemă, adăugând că medicii trebuie să includă acest factor în cadrul consultaţiilor, când au adolescenţi ca pacienţi.