Ultima editie tiparita in format pdf

Încă două situri „Natura 2000” salvate cu fonduri europene

Publicat pe 2016-01-25 15:49:04Daniel Mihu

După o muncă de trei ani şi jumătate, proiectul a fost finalizat de specialiştii Muzeului Judeţean de Ştiinţele Naturii Prahova

Proiectul a fost cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională, 90% fiind fonduri nerambursabile, iar 10% au fost acordate de CJ Prahova.

În cadrul proiectului s-au realizat planurile de management ale siturilor Natura 2000 Pădurea Glodeasa şi Lacul Bâlbâitoarea, din judeţul Prahova, obiectivul general al acestora fiind menţinerea stării ecologice favorabile şi a serviciilor ecosistemelor, în condiţiile promovării dezvoltării durabile locale.

Muzeul Judeţean de Ştiinţele Naturii Prahova este beneficiarul acestui proiect, el l-a realizat,  fiind şi custodele acestor situri. Mai precis, siturile Pădurea Glodeasa şi Lacul Bâlbâitoarea  fac parte din reţeaua ecologică Natura 2000,  aceasta cuprinzând  o serie de arii naturale protejate  interconectate la nivel european. Ele au fost selectate pe baze ştiinţifice, încă din 1992.

Geografic, situl Pădurea Glodeasa este situat în zona comunei Valea Doftanei, încadrat de culmile Baiului şi Gârbova, munţi cu o altitudine de 1200-1500 metri. Suprafaţa sitului este de 544 ha. Importanţa lui e dată de faptul că adăposteşte habitate de interes comunitar,  precum o pădure dacică de fag, cu exemplare de peste 200 de ani. Mai trebuie precizat că în această zonă este şi o bogată faună de interes conservativ:  exemplare de urs brun, de broscuţe  „Bombina variegata” şi de tritoni.

Iar, din acest punct, trebuie să subliniem o informaţie care ar fi sunat banal în condiţii normale, dar neignorând devastările colosale de păduri din ultimii ani, vestea e chiar bună: Pădurea Glodeasa, care este o pădure virgină cum rar se mai găsesc în Europa, se află în proprietatea statului, aşa că specialiştii Muzeului de Ştiinţele Naturii Prahova au şanse reale de a salva speciile rare existente încă aici, unele aflate pe cale de dispariţie.

O situaţie asemănătoare  se găseşte în situl Lacul Bâlbâitoare, o adevărată bijuterie a naturii,  unde trăieşte o plantă, roua cerului (Drosera rotundifolia L.),  care este o plantă carnivoră unică în România! Aşa că, mai în glumă, mai în serios, îndrăgostiţi care rupeţi flori, ca să fiţi galanţi, pe gratis, aveţi grijă cu această plantă rară protejată de lege, dar nu de legea junglei! Un singur sfat: „Nu o rupeţi,  s-ar putea să vă mănânce iubita...!”

Geografic, situl Lacului Bâlbâitoarea se află amplasat pe raza comunei Bătrâni, la 3 km de confluenţa pârâurilor Bâsca fără Cale şi Bâlbâitoarea, având o suprafaţă de 3 ha. Acest sit, de o biodiversitate uimitoare, păstrată în condiţii sălbatice, este o turbărie înaltă tipică, încă activă, având localizarea cea mai sud-estică din Europa.

Aşa cum spunea doamna dr. Magdalena Banu, managerul proiectului, „sperăm ca pe viitor să reuşim implementarea măsurilor de protecţie şi conservare  prevăzute în planurile de management ale celor două situri, prin noi proiecte finanţate din Fondul European de Dezvoltare Regională, perioada 2014-2020 şi să beneficiem de acelaşi sprijin de la autorităţile locale şi a comunităţilor respective”.                          

Ca să aveţi idee ce înseamnă un astfel de proiect, câte domenii de activitate sunt necesare pentru finalizarea lui, vă prezentăm întreaga echipă implicată în desfăşurarea lui, cu responsabilităţile specifice. Deci, echipa Muzeului de Ştiinţele Naturii Prahova care a desfăşurat şi a finalizat acest proiect a fost formată din: managerul proiectului dr. ing. Magdalena Banu, asistent manager Alina Eparu, responsabil de comunicare cu copii, Boaru Maria, în timp ce responsabil de comunicare cu adulţii a fost Florian Stoian. Din echipă au mai făcut parte, ca responsabil cu achiziţiile publice, Gheorghe Ardeleanu, responsabil financiar Bogdan Frusinoiu, responsabil arhivare Luminiţa Mihai, alături de custozii siturilor, din partea muzeului, Luminiţa Mirodotescu şi Mircea Toma.