Ultima editie tiparita in format pdf

Un exerciţiu spiritual activ: EUROPATRIMONIUL

Publicat pe 2016-10-18 08:08:29 Serghie Bucur

Abrevierea de sus rezumă în ea titulatura unuia din proiectele prin care Uinuea Europeană urmăreşte evoluţia şi conservarea valorilor civilizaţiei continentale, în temeiul unor prevederi legale, cu responsabilităţi pe termene apte să dezvolte capacităţi ce vor înfrunta veacurile. Un astfel de eveniment l-a dinamizat – cu uimitoarea d-sale energie – maestrul Alexandru Bădulescu, sâmbără / 17 septrmebrie 2016, sub cupola Casei muzeale „Paul Constantinescu” – străvechi templu al Eutherpei.

Tema reuniunii

Amfitrionul a expus asistenţei câteva amănunte lămuritoare, cu privire la tema evenimentului – de dimensiuni globale: „Rolul determinant al colectivităţilor locale în activitatea de definire şi protejare a patrimoniului cultural”. Vorbitorul a schiţat averea muzeală a lumii, vreo 500 de muzee, apoi pe-a noastră, a Prahovei, cu 20 de asemenea unităţi – splendorile numite Castelul Peleş, Muzeul Naţional al Petrolului, Casele memoriale Cezar Petrescu, Paul Constantinescu, Nicolae Grigorescu, George Enescu şi unicul – bijuterie a planetei Pământ, Castelul Julia Hasdeu.  

Muzică  

Sub semnul „Armoniilor de Toamnă”, domnia sa a oficiat o veritabilă paradă a muzicienilor invitaţi să interpreteze lucrări instrumentale şi vocale din repertoriul naţional şi universal, cu excepţia maestrului Sabin Verbovschi, toţi de la Colegiul Naţional de Muzică şi Arte „Carmen Sylva” Ploieşti.

Frăgezimea vârstei s-a asociat cu evidenţa talentului interpretativ la migniona Teodora Mărgean, clasa a II-a, solistă cu un „Concertino” de J. Delluen, apoi, pentru a doua oară la „Paul Constantinescu”, violonista Ana Raicu, clasa a IV-a, din nou sigură pe arcuş, în „Balada” lui Ciprian Porumbescu şi apoi în „Concertul pentru vioară şi pian în La minor”, partea I-a, de Bach, revenind cu „Preludio clasico”, de Henryk Czering. Au urmat flautistele Nectaria Negoescu, clasa a VI-a, cu piesa „Micul negru” şi Daria Petre, clasa a VIII-a, cu un „Andante” de Mozart. Un splendid duet au susţinut – din Mozart, „Laudamus te” şi din Pergolesi, „Stabat Mater” – soprana Rodica Boldorea şi mezzosoprana Cristina Trandafir, acompaniate la pian de Mihai Nichita. După hiper-melancolicul moment muzical, cu „Lebăda”, de Camille Saint-Saens, interpretat într-un desăvîrşit tempo romantic, la neverosimilul d-sale violoncel, de maestrul Sabin Verbovschi, şef de partidă în Orchestra Filarmonicii „Paul Constantinescu”, publicul a fost pur simplu fericit la capătul suitei de ritmuri şi armonii interpretate de Quartetul de fagot Ozana Voicilă şi Raluca Bogdan, din clasa a XII-a, Andreea Ilie, clasa a IX-a şi Diana Şerbănescu, clasa a X-a. Superb „patrulater” fagotistic, domnişoarele au executat impecabil, din Alain Ribuat, „Pigs” şi din E. Henry, „Byheck”. Acompaniamentul pianistic l-a onorat d-na prof. Doina Staicu Boboacă.

Laudatio

Vechi musafir al Atheneului „Paul Cosntantinescu”, cronicar şi reporter al sumedeniei de evenimente iniţiate şi moderate de maestrul Alexandru Bădulescu, public în această varietate ziaristică impresiile şi aprecierile despre recordmena risipă de spirit şi de pilduitoare preţuire a Istoriei, a Muzicii şi a slujitorilor ei, a ilustrului Om de Cultură care este – de peste 60 de ani – domnul prof. dr. Alexandru Bădulescu, membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România, membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România! Spirit enciclopedic, altruist incorigibil şi un autentic romantic de epocă, ajuns la capătul evenimentului de faţă, a mulţumit melomanilor prezenţi şi a schiţat dimensiunile modestei contribuţii a subsemnatului, în paginile de Cultură al ziarului INFORMAŢIA PRAHOVEI, paralelă la propria şi consistenta contribuţie pe care dânsul o pune, aproape număr de număr, în paginile aceleiaşi publicaţii precum şi-ntr-ale ziarului PLOIEŞTII. Comilitonul său, Nelu Stan a spus, în încheiere, astfel: „Informaţia Prahovei este singurul ziar care publică săptămânal o pagină, uneori două, de Cultură! Materiale foarte interesante, pline de istorie, arte, poezie, muzică şi  literatură, majoritatea semnate de domnul Serghie Bucur, pagini pe care vă îndemn să le citiţi în fiecare miercuri – ziua de apariţie a „Informaţiei Prahovei”. Felicit conducerea ziarului şi pe prietenul nostru de o viaţă, pe domnul Serghie Bucur, pentru minunatele articole – care ne merg la suflet! Le mulţumesc profund!”.