Ultima editie tiparita in format pdf

Sărbătoare mare în ortodoxie pe 14 octombrie, Sfânta Cuvioasă Parascheva

Publicat pe 2021-10-14 12:32:08 Mihail Marinescu; Sursa: calendarulortodox.ro

În fiecare an, pe 14 octombrie, credincioşii ortodocşi o sărbătoresc pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, cunoscută şi sub numele de Paraschiva.
Cuvioasa este sărbătorită nu doar de către Biserica Ortodoxă Română ci şi de către alte biserici de rit oriental.
De asemenea, este cunoscută ca fiind sfânta patroana a Moldovei. Parascheva s-a născut în secolul al XI-lea în satul Epivata din Tracia. Părinţii acesteia erau creştini, dar şi bogaţi având multe averi.
Cuvioasa a fost botezată şi crescută de către părinţii ei în credinţa creştină. Fiind o fire foarte evlavioasă, mergea de fiecare dată când se ivea ocazia la biserică Preacuratei Născătoare de Dumnezeu împreună cu mama ei. La vârsta de 10 ani, într-o zi când era în biserică a auzit următoarea frază din Evanghelie: “”Cel ce voiește să vină după Mine, să se lepede de sine și să ridice Crucea sa și să urmeze Mie” (Luca 9, 23 )”.
La auzul acestor cuvinte care îi răsunau în inimă, Cuvioasa a decis să facă exact aşa cum era specificat în Evanghelie. Ieşind din biserică, văzu un sărac şi îi ceru hainele acestuia. Sărmanul i le dă, iar ea la schimb i le oferi pe ale ei.
La ceva timp distanţă decide să se retragă în pustietate, iar la sfaturile unor vieţuitori merge spre ţinutul Pontului.
Totuşi, timp de 5 ani se opreşte la Mănăstirea Maicii Domnului din Heracleea. De acolo a pornit spre Tara Sfântă pentru a trăi restul vieţii sale în acele locuri. De la Constantinopol a decis să meargă la Epivat, fără a spune credincioşilor cine este cu adevărat şi de unde vine. Aici este şi locul unde trece în nefiinţă şi urcă sus la ceruri alături de Dumnezeu.
Neştiind cine este cu adevărat, Cuvioasa a fost îngropată ca o străină. Moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva se afla la Mitropolia Iaşi. Credincioşi din toată ţara, dar şi din toate colţurile lumii se adună în fiecare an pentru că sfânta sa îi ajute pe credincioşi.
În total, peste 1 milion de credincioşi vin anual pentru a se ruga şi a atinge moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva.
Conform credinţei poopulare, în această zi este interzis să calci, să coşi, să faci de mâncare sau orice alte treburi în gospodărie. Se spune că dacă nu ţii cont de toate acestea te vei alege cu dureri de cap şi de ochi.
O altă superstiţie străveche spune că, printre bucatele mâncate sau care sunt date de pomană nu trebuie să fie poamene cu cruce, nucile, castraveţii şi pepenele roşu. În schimb, este recomandată împărţirea de must şi de vin nou, dar şi de pâine şi lipie. Potrivit tradiţiei, Sfânta Cuvioasa Paraschieva se roagă la bunul Dumnezeu şi pentru femeile însărcinate.
În popor se spune că dacă eşti însărcinată şi urmează să fii mămică, este recomandat să împarţi din bucăţele tale cu copiii sărmani. Astfel, Sfântă te va ocroti la naştere, iar naşterea copilului va fi una uşoară şi lipsită de dureri.
Mai mult decât atât, se fac şi unele previziuni ale vremii în funcţie de cum se prezintă vremea în ziua în care Sfânta este prăznuita (14 octombrie), dar ţinând cont şi de somnul oilor.
Dacă oile dorm înghesuite şi strânse laolaltă în ziua de 14 octombrie, ciobanii spun că iarna va fi una grea, lungă şi friguroasă. Iar dacă oile dorm risipite, iarna va fi domoală şi blândă.
Preoţii spun că moaştele Sfintei sunt îmbrăcate după unele ritualuri bisericeşti, la care participa doar preoţi ai Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.