Ultima editie tiparita in format pdf

Un Militar de Onoare: GENERALUL EREMIA GRIGORESCU

Publicat pe 2020-02-10 11:52:21 Serghie Bucur

 Truda istoricul Traian Lazăr o regăsim din nou fructificată într-o nouă carte de specialitate, pe care a scris-o în discreţia cercetării arhivelor şi a liniştii cabinetului domniei sale de lucru, cu mult înainte, în anul 2019 apărută la editura de rezonant prestigiu JUNIMEA şi lansată într-una din zilele nefiresc de însorite ale lunii noiembrie, 28, în aula Colegiului Naţional Ion Luca Caragiale din Ploieşti.

Portretul prin Operă

Coincidenţa – fericită, pe care o semnalez cu respectul cuvenit, schiţată de editor – face ca Memoria clepsidrei – raftul de colecţie al „Junimii” să puncteze data venirii pe lume a distinsului autor – 19 noiembrie 1941, în satul Iacobeni, comuna Dângeni, judeţul Botoşani, implicit anul de naştere al distinsului autor, cu numărul 79, iar pentru INFORMAŢIA prilejul plăcut de a-i ura Mulţi Ani în Sănătate! Alăturăm panoplia cărţilor scrise şi publicate de profesorul Traian Lazăr – absolvent al Facultăţii de Istorie-Filozofie a Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, în 1965: Iuliu Maniu şi serviciile secrete, 2006 / Jurnalul Regelui Mihai I de România, 2011 / I. L. Caragiale şi N. Iorga în noi ipostaze, 2012 / Noutăţi de istorie şi critică literară, 2013 / Primarul şi primăria Ploieşti la 1960, 2014, în colaborare cu Petre Vâlcu  / 150 de ani sub semnul Minervei, 2914, în colaborare cu Petre Năchilă şi Vasile Moga  / Scrisori din exil. Arhiva literară Basarab Nicolescu, 2015, în colaborare cu Raluca Andreescu / Constantin Mănescu şi vechea mişcare socialistă, 2015 / Theodor Pâslaru. Povestiri şi istorisiri din trecut, 2017, în colaborare cu dr. C. Dobrescu / Regele Ferdinand. Acţiunea militară pentru Marea Unire, 2018.      

Alb înnegrit

Cartea exprimă omagiul adus unuia dintre marii militari ai Armatei României prinsă în cleştele  invidiei imperiilor ivite pe solul Europei, şi zdrobitor de libertăţi,  al Primului Război Mondial. În faţa unei astfel de lucrări, te încearcă sentimentul  Onoarei – trăsătură de caracter care, după 22 decembrie 1989, a fost eradicată din conştiinţa şi caracterul românilor, cu totul deşănţat fiind socotită o reminiscenţă comunistă! Una din metode a fost şi încă dăinuie sub ochii intelectualilor Ţării, ai Academiei Române şi, din nenorocire, ai prăpăstiilor politicianiste numite – fără competenţe ştiinţifice obţinute (ca odinioară, cu „Magna cum aude”) în străinătate (la Paris, la Viena, la Berlin, la Londra), numite  miniştri, care au  redus la absurd ori au  ignorat introducerea în programele Şcolii Naţionale, a orelor de ISTORIE!

Nervura cărţii

Oportunitatea unei cronici – text apt să sintetizeze o carte de o amploare istorică şi militară proporţională cu dramatismul Primului Război mondial, nu poate fi  exclusă, însă ne sileşte spaţiul tipografic la a o reduce în limitele acestui reportaj, recurgând la obişnuita schiţare a Cuprinsului sau Tablei de Materii, pentru a  pune cititorul pe coordonatele alcătuirii lucrării într-o formă rezumativă, din a cărei lectură să ne dăm imediat seama cum şi de ce a fost astfel construită. Iat-o; „Traian E. Grigorescu – Carnet de însemnări (1916-1918)”;  „Notiţe zilnice din război şi prizonierat”; „Carnete de însemnări ale camarazilor”; „Destine comune în Războiul de Întregire”, „Anexe”.

Personajul scrierii în discuţie ne ocazionează întâi de toate cunoaşterea numele său întreg: Traian Eremia GRIGORESCU, după care autorul stratifică viaţa şi reperele ce au alcătuit, în reprezentarea lor documentată, nervura scurtei şi eroicei  sale existenţe. Lectura cărţii de faţă aduce, în încheiere, sobra muzicalitate a unor versuri pe care i le-au închinat – iniţial, în limba franceză, ceea ce denotă emanciparea majorităţii ofiţerilor Armatei noastre, pe atunci – câţiva apropiaţi ai generalului evocat.

Portret T. E. G.

Traian Eremia Grigorescu s-a născut în 27 mai 1887, din relaţia oficială între generalul Eremia  Grigorescu şi Elena fostă Arapu, În 1906 este sublocotenent, pregătit în Şcoala de artilerie, geniu şi marină. 1916 – comandant de baterie artilerie a Diviziei 15 Infanterie, comandată de tatăl său, generalul Eremia Grigorescu. Operativ cu trupa din subordine în Murfatlar, şi disciplinat, atent să consemneze fapte pe care numai războiul le provoacă, numeroase „au fost consemnate de Traian Grigorescu într-un carnet, cu menţiunea „Căpitan Traian E. Grigorescu 1916-1918”, ale cărui file „relatează acţiunea unităţii militare din care făcea parte – Divizia 15 – bateria a 4-a din Divizionul de Obuziere la începutul războiului de întregire”, Îndelunga motivare a acestor însemnări, în contextul „Introducerii” semnate de dl Traian Lazăr, impune selecţia unor momente de vârf, fundal fiind războiul declarat de Bulgaria  României, la 1 IX 1916, Însemnările tânărului ofiţer surprind una din  faţetele luptelor pentru Turtucaia, vădit în raportul de inferioritate pentru ostaşii noştri: „În timp ce inamicul observa  situaţia de pe câmpul de luptă şi dirija tragerile artileriei şi atacul infanteriei din balon, artileria română amplasa observatori în câte un pom, pe o şiră de paie, folosea scări de 4, 5 metri, nu era aprovizionată cu proiectile etc”.

Secvenţă de front

„23 VIII 1916 (…) Sub o ploaie de gloanţe şi proiectile de toate calibrele am pus în baterie lângă magaziile Centralei II mascat de pomi pe platoul deschis. Observatorul într-un pom  la 200 metri  înaintea bateriei. Căzut un om din releu, completat de sublocotenentul Curtovici. Deschis focul asupra satului (cred Daidir). Tras asupra artileriei, apoi schimbat de două ori obiectivul infanterie şi artilerie. Schimbat observatorul, care nu permitea observaţiunile destul spre stânga, pe o claie (şiră de paie) mai înainte, de unde se vedea complet câmpul tot de bătaie. (Utilizat  scara de observator numai cu două bucăţi (4,50 m) numai ca simplă scară de urcat pe şiră)”.

Secvenţă de supravieţuire

”25 VIII 1916. Am mers toată ziua cu mici întreruperi şi fără mâncare. Când treceam pe lângă un lagăr de răniţi se repezeau în cârduri asupra convoiului şi jefuiau oamenii lovindu-i cu cârjele sau beţele. Garda protesta de formă la cererea ofiţerilor. Şeful gărzii, un caporal. Convoiul cred că număra1500 de oameni. Se sbârlea părul oamenilor când se anunţa „Vin răniţii”!

Secvenţă relaxată

„13 IX 1916. Plecat, dimineaţa, în tabără, unde camarazii ne-au primit cu bucurie căci mulţi, după spusele comandantului bateriei, ne credeau trimişi în faţa tribunalului şi pierduţi. Reluat viaţa normală, după ce ne-am debarasat complet de insectele ce se pripăşise pe hanele nastre nedezbrăcate de 13 zile”.

La închisoare

„25 X 1816. Miercuri, Sfântul Dumitru. Plecaţi la ora 10 a.m. cu escortă de munteni turci şi împreună cu toţi turcii nesupuşi prinşi pe acolo cu arcanul. Am mers pe poteci foarte grele cu treceri de lanţuri de munţi înalţi până la 6,30 p.m. Eram ud din cauza transpiraţiei. Pe întuneric am fost duşi şi predaşi la jandarmeria din Egri Dere (Iri Dere). Muiaţi de oboseală şi uzi am fost trântiţi la închisoare cu toţi tâlharii şi turcii murdari închişi acolo unul peste altul Închisoarea avea şase ferestre şi acestea toate fără geamuri aşa că peste tot era un curent grozav. Chinuiţi toată noaptea de curent, frig şi sudoarea răcită pe noi, nu puteam dormi şi nici mişca. Turcii întindeau picioarele pe scândurile murdare peste noi”.

Pedepse

„17 XI 1916. (…) Toţi cei ascultători şi cuminţi au fost puşi pe pridvorul geamiei, în faţa căreia era un fel de piaţă a satului (Vlahovo, Vlachkioi, n. red.) de pe deal, ca un fel de terasă de-a lungul căreia era zidul curţii casei ce ocupam noi. (…) S-a dat ordin să ne coborâm şi noi şi am intrat şi am intrat în această semiarenă de tragică reprezentaţie. Spectatori erau câţiva săteni, garda noastră, cei sosiţi şi ofiţerii noştri de la geamie. Noi formam subiectul reprezentaţiei, care consta din executarea noastră pentru nesupunere,  Execuţia consta în aplicarea a 25 de lovituri cu ciomege, la fiecare altele, pe fesele goale (numărarea începând după câteva lovituri), (…) Se vedeau dungile, întâi roşii, vinete apoi, trecând în culori amestecate la galben şi negru cu sânge, însoţite de ţipetele, fără voie, ale celor loviţi. Ofiţerii de la geamie  nu mai puteau privi şi oamenii din sat, care asistau, plângeau. (…)”.