Ultima editie tiparita in format pdf

În Pietroşanii de Prahova, UN OM, O BISERICĂ, O VIAŢĂ!

Publicat pe 2019-11-01 12:41:31 Serghie Bucur

Meseria de reporter e fabuloasă; ai tot timpul dinaintea ochilor şi, prin rezonanţele ei, o lume şi feluritele ei scene, care îţi dau sensul acelei existenţe – trăită la faţa locului. Notată în agendă, ea trece în seama metamorfozelor pe care inspiraţia / imaginaţia o distilează în timpul în care o transpui pe hârtie / pe ecranul miraculos al calculatorului. Maşina în care mă duce scriitoarea Ana Hâncu, în comuna sa natală Pietroşani, 15 kilometrii dincolo de Ploieşti, are localitatea părintească drept  ţintă. Secvenţele – în plin august 2019 – se  succed emoţional…

Prima

Pe drumul copilăriei de odinioară, Ana Hâncu tresare, glasul deprinde acutele aducerii aminte… „Iată, stimate domnule ziarist, primele case pe partea dreaptă a drumului, iată şi gardul care împrejmuieşte fostul cămin al bunicilor din partea tatei… O fundaţie veche…”, părinţii „au turnat-o pentru fratele meu”… „Noul cămin pe care era atunci casa, un teren arabil de 1,5 ha… avea de toate: porumb, lucernă, pepeni, cartofi, zarzavaturi…”

A doua

„În preajma acestui loc” - scump Anei Hâncu, iau act, zona „îmi aminteşte tragedia familiei mele, în ziua de 10 iulie 1941”… Vocea devine gravă, durerea o înăbuşe… După aproape 80 de ani, se ridică din memorie; a scris-o, o povesteşte în lucrarea dumisale „Leagănul copilăriei”, din care notez telegrafic: „Bunicul patern abia se aşezase în noua casă, cu cei tei fii ai lui… Familia se pregătea de culcare… Trecuse cu un ceas peste miezul nopţii. Tata adormise împăturit sub coviltirul căruţei„ când… „Nouă bombe una după alta muşcară pământul cu fălci imense de fiară!... Bietul tata, ce i-a fost dat să vadă!... Pe sârmele de telegraf din faţa casei  atârnau înfăşurate,  cozile bunicii – lungi şi groase, blonde ca spicul de grâu copt… În poartă se afla o mână flendurită care părea că fusese smulsă din umăr – era a lui Mitică, fratele mai mare al tatei… În curte se împiedică de o parte a unui picior  cu talpa şi degetele intacte – a lui Fănică, fratele mai mic… Înnebunit de oroare, disperat tata alerga de la o bucată de carne la alta,.. fiindcă de la bunicul nu găsise nimic!... Curând s-a împiedicat de… o parte din faţa tatălui său – bărbia cu dantura lucrată în aur! Urla şi plângea cu disperare…strângând la piept bucăţile acelea jalnice – rămăşiţele lumeşti ale celor mai dragi fiinţe, familia – cu o seară în urmă, întreagă!” „De ce, Doamne Iisuse… i-ai luat… pe toţi odată?” „Primul impuls al deznădejdii a fost să se arunce în fântână…” dar „O ţărancă voinică îl prinsese cu putere de umeri strigându-l: „Nu te arunca, Ionică”… revino-ţi, maică… Nu te prăpădi şi tu!”…

A treia

            Ana îşi şterge o lacrimă, mai multe, apoi scrie cum tatăl ei… „Nu împlinise încă 18 ani când a luat-o pe mama alături de el. La 19 ani a devenit părinte” Peste ani „Tata a ales viaţa şi a luptat pentru ea”. Viaţa merge mai departe, sfidează moartea! Ana „dă timpul înapoi”: în „serile târzii… făceam un foca mare…coceam porumbul cu boabe zemoase şi dulci…” Din „fundul surlei = adăpostul  improvizat al bostănăriei, scoteam pepeni turkestani… şi-i mâncam cu pâinea gustoasă făcută de mama acasă”, adesea însoţită de „Zuri, câinele nostru, lăţos… hârjonindu-se cu papucii pe care îi găseam amestecaţi cu paiele surlei…”

A patra

O altă amintire neştearsă din copilărie stârneşte un licăr limpede; tastele se supun impulsurilor curgând prin degete: „Un drum lateral ne poartă  către păstrăvăria înfiinţată aici în 1977, când s-au descoperit în corpul de pădure „Moara Domnească” apele a şapte izvoare limpezi care nu îngheaţă nici în timpul iernii, având o temperatură constantă de 9 grade Celsius. Ele sunt captate de pârâul Şoava… ideale pentru păstrăvăria” încă activă.

A cincea

„Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi-I slavă!” sună un slogan de seamă al cultului Adventist de Ziua a Şaptea, rostit în cunoştinţă de cauză, de membri comunităţii de acest rit, locuitori ai comunei Pietroşani, în a cărei biserică suntem invitaşi să fim de faţă la oficierea serviciului religios, de un grup de cetăţeni, cunoştinţe ale doamnei Ana Hâncu. Clădirea poartă pe fronton, în relief, o Carte imensă, deschisă, ideea plastică a Bibliei – „Cartea Cărţilor”. Evenimentul – animat de suflarea prezentă abundent, sala fiind arhiplină – este  unul istoric: se împlinesc 90 de ani de la fundarea (în august 1929) a acestui locaş al Credinţei – instituţia spirituală la temelia căreia a pus faptele şi strădania sa bunicul doamnei Ana Hâncu, Sima pe vremea aceea, a cărui memorie este implicit reamintită în sobre discursuri de către pastorii Dumitru Iovu şi Ionel Preda, precum şi alţi vreo 7 colegi din conducerea bisericii. Nu icoane, nu sfinţi, precum la ortodocşi, ci doar un panou în relief, central, pe care trei îngeri zboară către Pământ, să îl apere de Satana şi de relele oamenilor supuşi lui. O lume elegantă, în vestimentaţia celor simpli şi de omenie, curaţi la straie şi la suflet. O formaţie muzicală – Doina Paraschiv la acordeon, Aurora Băltăreţu la vioară, Ciprian Amonescu la clarinet, Iulia Paraschiv la oboi,  şi la pian – la care, cu o dexteritate de virtuoz, cântă după ştima cu note frumosul băieţaş Adelin Sandu Samoilă, elev într-a IV-a – alternând cântările fie de sine stătătoare, fie cu soliştii şi solistele care se perindă, nume rezonante ca şi cântecele lor înălţătoare: Auraş Drăguţ, Adina Năstase,, Laurenţiu Ioniţă şi Vistriona Pădure, fie pentru  grupări corale alcătuite din juni şi june de o frumuseţe fizionomică şi  sonoră ireproşabilă, dirijate, succesiv, de Carmen Sandu, Doiniţa Paraschiv şi de Viorel Paraschiv. Suita discursurilor include excursul primarului localităţii, dl  Constantin Negoi, care are în vedere bunul mers al treburilor în folosul comunităţii, o şcoală nouă, sprijinul cu fonduri europene, şi un moment epic-poetic susţinut de Ana Hâncu, un sfert de oră de prinos sufletesc adus lăcaşului şi ctitorilor acestuia, între care şi bunicul său, personalitate de o mărime spirituală remarcabilă.

Elevaţia şi patosul spuselor de la tribuna lăcaşului insuflă certitudinea credinţei adventiste – de nouă decenii perpetuată în rândul generaţiilor de locuitori ai comunei Pietroşani, printre care, în tinereţea şi mai târziu maturitatea sa, doamna Ana Hâncu-Sima a împărtăşit-o sieşi, egal familiei domniei sale. Emblemă şi mândrie, bunicul său – fondatorul bisericii „Adventiste de Ziua a Şaptea” din Pietroşanii Prahovei!

A şasea

 Pe o scurtă cale documentară, parcursă printre paginile „Enciclopediei Universale Britanice”, pentru uzul imediat, dintr-ale volumului 1 litera A, pe două paliere fundamentale. 1 – „Adventul: În calendarul creştin catolic şi protestant, prima parte a anului religios, o perioadă de pregătiri pentru naşterea lui Iisus. Adventul începe în duminica cea mai apropiată de 30 noiembrie şi durează până la Crăciun. Perioadă de penitenţă, Adventul este considerat şi o perioadă de pregătire pentru a doua venire a lui Hristos. Originea Adventului nu este cunoscută, dar sărbătoarea a fost ţinută încă din secolul al VI-lea. În multe ţări se sărbătoreşte prin ritualuri populare, cum ar fi aprinderea unor lumânări”. 2 – „Adventist: Membru al unui grup de biserici protestante apărute în SUA în secolul al XIX-lea şi care susţin că a doua venire a lui Iisus Hristos este aproape. Adventismul a fost fondat, în timpul unei perioade marcate de milenarism („Credinţă creştină în mileniul profetic, („Cei o mie de ani de Domnie a lui Hristos pe pământ„, aşa cum este prorocit în Apocalipsa Sf. Ioan, cap. 20) sau orice mişcare religioasă care prevede sosirea unei perioade de pace şi prosperitate (…)” cf. EUB litera M pagina 216), de către William Miller (1782-1849) un fost ofiţer al armatei SUA, care susţinea că Hristos se va întoarce pentru a-i separa pe sfinţi de păcătoşi şi pentru a inaugura Împărăţia sa de o mie de ani pe Pământ, cândva, înainte de 21 martie 1844. Cum această dată a trecut fără să se întâmple nimic, Miller şi adepţii lui au fixat o altă dată: 22 octombrie 1844. „Marea Dezamăgire” a fost urmată de o Conferinţă Comună a Adventiştilor în 1845. Cei care  au persistat au conchis că Miller interpretase greşit semnele şi că, deşi Hristos începuse „curăţirea sanctuarului ceresc”, el nu va apărea până când nu îşi va fi încheiat lucrarea. Aceşti adepţi ai lui Miller au înfiinţat, în 1863, grupul adventiştilor de Ziua a Şaptea. Printre alte grupuri adventiste se numără Adventiştii Evanghelici şi Biserica Creştină Adventistă. Adventiştii de Ziua a Şaptea respectă sâmbăta ca Sabat şi evită să mănânce carne şi să folosească narcotice sau alţi stimulenţi”.

A şaptea

 …Ţine de spirit – Eu-l acela mirific, darul Celui de Sus, primit prin părinţi, prin „Mama” glăsuind prin poema scriitoarei Ana Hâncu – căreia, negru pe alb, îi este cu smerenie recunoscătoare: „Mi-a rămas ca temelie doar credinţa în Dumnezeu şi forţa cu care îmi iubesc şi am căutat să-mi ajut copiii minunaţi, cu care am fost binecuvântată” –, de alter-ego-ul inseparabil în fiinţa poetei Ana Hâncu, drept o întoarcere vrednică de a fi cu Dumnezeu în trupul şi sufletul omonim, în acest lamento cu sevă de Bach: „din care ţărm m-ai adus, / în ce seară tăcută, / în care apus, / o Ursitoare cu ochii plini de ploi / mi-a cernut pe umerii goi, / stropi de pelin? / / cum să port sacul prea plin, / al atâtor poveri, care-i obârşia / atâtor dureri? / / spune-mi măicuţă de ştii, /  noi mai putem fi copii? / visul, speranţa sunt azi ? / când mi s-a rătăcit vâscul / printre brazi? // eu nu-mi mai amintesc, mamă, / cum arată / lacrima de râs înmieresmată!”