Ultima editie tiparita in format pdf

Rădulescu(OPTBR):Preţul apelor termominerale va creşte de până la 230 de ori pe metrul cub, dacă se adoptă Legea apelor minerale

Publicat pe 2017-11-22 09:30:07

Preţul apelor termominerale va creşte de până la 230 de ori pe metrul cub, dacă se adoptă proiectul Legii apelor minerale în forma actuală, susţine preşedintele Organizaţiei Patronale a Turismului Balnear din România (OPTBR), Nicu Rădulescu.

„Preţul apelor termominerale, deci apele pe care le folosim efectiv, inclusiv apele cu temperatura mai ridicată, termale, va creşte între 40 şi 230 de ori. Deci, dacă această lege va fi promulgată în formula actuală, noi o să mai rezistăm câţiva ani cu contractele pe care le avem, până prin 2020, după care o să închidem porţile. Înţelegem că apa industrială, apa pentru îmbuteliere, minerală mai poate suporta anumite creşteri de preţ. Se ajunge să plăteşti 2 sau 3 euro pentru apa pe care o foloseşti pentru sănătatea oamenilor, pentru care plătim nişte preţuri modice”, a spus Rădulescu, într-o conferinţă prilejuită de Târgul de Turism al României.

El a precizat că firmele din domeniu au deja o marjă de profit foarte mică. „Noi avem o marjă de profit foarte mică, de aceea nu ne putem dezvolta foarte tare. Asta înseamnă o crimă. Noi am semnalat acest lucru. Iniţiativa este luată de Ministerul Economiei şi Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale ştia, dar a împinge până acolo încât a lua de 200 de ori un preţ mai mare pe metrul cub de apă minerală, ăsta e un lucru care denotă rea intenţie şi ignoranţă”, a atras atenţia oficialul OPTBR.