Ultima editie tiparita in format pdf

Cele 27 de cauze care pot duce la Alzheimer

Publicat pe 2017-09-20 09:34:30

Cercetătorii au identificat 27 de evenimente de viaţă care afectează creierul şi îl pot îmbătrâni. Debutul poate avea loc la vârsta copilăriei, când apare teama abandonului. Experţii consideră că stresul inflamează creierul, fapt ce poate duce la demenţă, scrie revista Doctorul zilei.

Experienţele traumatizante, cum ar fi pierderea cuiva drag, un divorţ sau concedierea pot îmbătrâni creierul cu până la 4 ani, spun oamenii de ştiinţă, conform DailyMail. Ei au identificat 27 de evenimente de viaţă care pot conduce chiar şi la declanşarea bolii Alzheimer.

Deteriorarea poate începe în copilărie, când probleme ca repetarea unui an sau exmatricularea pot fi considerate evenimente stresante.

Cele 27 de evenimente peturbatoare, cauzatoare de alterare cerebrală sunt: în copilărie sau în adolescenţă – repetarea unui an, plecarea de acasă, şomajul părinţilor, patima băuturii la părinţi, consumul de droguri al părinţilor, renunţarea la şcoală, exmatricularea sau suspendarea de la şcoală.

Şi evenimente care pot apărea la orice vârstă, precum  renunţarea la facultate, concedierea, lipsa unei slujbe un timp mai îndelungat, moartea unui părinte, divorţul părinţilor, infidelitatea partenerului, probleme cu rudele, moartea unui frate, moartea unui copil, accidentul copilului, dacă îţi ia casa foc sau este inundată, atacul fizic, agresiunea sexuală, probleme juridice grave, sentinţă cu ani mulţi de închisoare, falimentul personal, pierderi financiare mari, ascensiune socială, înrolarea în armată, experienţa luptelor sunt şi acestea factori care duc la amintita boală.

Oamenii de ştiinţă sunt de părere că stresul major afectează creierul şi îl vulnerabilizează pe termen lung, putând cauza demenţa. Dr. Maria Carrillo, de la Asociaţia americană a luptei împotriva Alzheimer, a declarat că pe lângă cei 27 de factori cauzatori prezentaţi, experienţe precum schimbul şcolilor în copilărie sau al caselor pot fi într-atât de traumatizante, încât să producă efecte. De aceea, este indicat să ne preocupe sănătatea creierului încă de la naştere, dacă nu cumva chiar dinainte.

O echipă a Universităţii Wisconsin a adunat date de la 1320 de persoane, în jurul vârstei de 58 de ani, care au oferit date despre experienţele lor stresante. Fiecare experienţă stresantă a îmbătrânit creierul cu circa 4 ani, în cazul participanţilor afro-americani. Media pentru toţi participanţii a fost cu îmbătrânire de 1 an şi jumătate pentru fiecare în parte. Studiul a relevat o sensibilitate mai mare în rândul afro-americanilor, ceea ce denotă o incidenţă mai mare a demenţei în rândul lor.