Ultima editie tiparita in format pdf

Etică enesciană: PITEŞTI – „DOMICILIU OBLIGATOR”

Publicat pe 2017-07-25 14:37:25 Serghie Bucur

Nobleţea care l-a caracterizat toată viaţa pe George Enescu şi i-a călăuzit existenţa pământească, desăvârşindu-i gândirea şi creaţia şi interpretarea  muzicală, uimeşte în posteritate, prin acte şi gesturi ultrasensibile – dovezi ale curajului întemeiat pe omenie şi credinţa în Dumnezeu. Caracterul lui super-prob, etica sa profund demnă au convins, deodată cu geniul, numeroşii confraţi din lumea Eutherpei, din România şi de pe Mapamond, în împrejurări cruciale, ale căror urmări au edificat spiritul de breaslă deosebit prin umanismul cu care George Enescu s-a născut, a crescut şi a slujit MUZICA.

Iubire, iubiri

Una din sutele de scrisori rămase în imensa Corespondenţă purtată, se înţelege, înainte de oricine, cu iubirea vieţii lui, Maria Cantacuzino – devenită din 7 decembrie 1937, Prinţesa Maria Cantacuzino-Enescu, alintată Maruca, de regina Elisabeta (care a pictat-o, pe când avea 15 ani, în portretul arhanghelului Gabriel / Gavriil, pe pergamentul Evangheliei ce se părtrează la Curtea de Argeş), de regina Maria, de marile doamne ale Curţii de la Peleş, din high-life-ul bell-epoque, în absolut toate epistolele, telegramele, bileţelele, misivele enesciene  supranumită „Mon Adoree”, „Mon Princesse”, „Princesse aime”, „Belier” (în antichitate, animal „sfânt”, în contemporaneitate: suflet, inimă), relevă aserţiunea noastră într-un moment istoric în care moralul lui Enescu a strălucit printr-o incredibilă îndrăzneală.

Dovada

Documentul „incriminatoriu” ne este oferit de volumul II al antologiei „GEORGE ENESCU, SCRISORI”, „ediţie critică, prefaţă şi note de Viorel Cosma” apărut la „Editura Muzicală în 1981”. Conţinutul lui reflectă o cumplită stare de cumpănă în viaţa muzicianului „Matei Socor (1908-1980), compozitor şi dirijor” care „a colaborat cu George Enescu ca dirijor şi ziarist. Sub conducerea sa, Enescu a interpretat „Concertul pentru vioară şi orchestră” de Haram Haciaturian. În anii 1935-1937, Matei Socor a publicat un interviu („Dimineaţa”) şi un medalion Enescu („Reporter”). Membru al Partidului comunist român din ilegalitate”. Iată actul de curaj şi demnitate al marelui nostru George Enescu, faţă de autorităţile vremurilor care începuseră a-l determina să îşi părăsească pentru totdeauna Ţara natală:

          „(Bucureşti, IX – X 1943)

Domnule Ministru,

          Subsemnaţii ne permitem a vă aduce la cunoştinţă următoarele:

          În lagărul de la Tg. Jiu se află internat de doi ani şi jumătate compozitorul Matei Socor, care este slăbit şi suferind din cauza regimului alimentar ce suportă şi a mizeriei fiziologice în care trăieşte de atâta timp.

          Este dureros ca un tânăr compozitor de mare talent, cum este Matei Socor, să fie pus în imposibilitatea de a lucra şi produce. De aceea vă rugăm să binevoiţi a-l scoate din lagăr şi a-i fixa un domiciliu obligator într-un oraş mic, cum e de pildă, Piteşti, unde să rămână sub observaţia poliţiei, dacă credeţi că aceasta este necesar, dar unde s-ar putea îngriji şi ar găsi condiţiile trebuitoare pentru a lucra şi a produce, realizând în compoziţii muzicale ceea ce are în minte şi în suflet.

          Precedente în acest sens există şi sperăm, Domnule Ministru, că ne veţi face onoarea de a admite cererea noastră.

          Primiţi, vă rugăm, Domnule Ministru, asigurarea deosebitei noastre consideraţiuni.

          George Enescu, Em. Ciomac, M. Jora,

Mihail G. Andricu, Const. Brăiloiu

Domniei – sale, Domnului MINISTRU DE INTERNE”

Ministru de Interne  era generalul Dumitru Popescu (1883-1970), personalitate de elită a Armatei române în guvernul Ion Antonescu.

Pre-Final

Într-o notiţă de subsol, Viorel Cosma lămureşte astfel, o tentativă anterioară textului de faţă, în fapt, prima încercare de a-l scăpa de penitenţă pe Matei Socor: „Aceluiaşi Ministru de Interne i s-a adresat Enescu (cu M. G. Andricu şi Em. Ciomac) la 10 VIII 1943, solicitând eliberarea din lagăr, dar fără rezultat pozitiv. Prezenta scrisoare însă a dus la revolvarea cazului”. Prin urmare, Matei Socor a fost scos din lagărul Târgu Jiului, fără a se fi precizat localitatea unde acestuia i s-a fixat „domiciliu obligator”. Piteştiul rămâne în ecuaţie, fiind aproape de locul nefast pentru Socor.

Enescu lucrează

Tomul „George Enescu – Omagiu”, publicat de editura Muzicală a RPR, cu ocazia împlinirii vârstei de 60 de ani, precizează, la pagina 246, activitatea lui, tangentă la scrisoarea din 10 august 1943. Compozitorul – postura de creator, cea mai scumpă lui – la „27 iulie. Termină, la Bucureşti, partea I din Cvartetul cu pian nr. 2, op. 30”, la „27 august. Termină, la Dorohoi, partea a II din acelaşi Cvartet”. Cum Socor era moldovean (născut la Iaşi, în 15 septembrie 1908, iar Ciomac, la Botoşani, în 2 februarie 1890, ardoarea eliberării confratelui lor era de neoprit. Ba, chiar potrivită pentru reunirea lor, la casa din Dorohoiul natal, alături de bucureşteanul Andricu, născut la 22 decembrie 1894, şi pentru expedierea scrisorii salvatoare la onoratul Minister.