Ultima editie tiparita in format pdf

Strigăt de ajutor pentru învăţământul dual!


Introdus în Educaţia românească de puţină vreme, învăţământul dual nu prea a avut, cel puţin până acum, prea mulţi adepţi nici din rândul firmelor, dar nici din cel al elevilor, din pricina anumitor factori, fie economici, fie de mentalitate...! În acest sens, autorităţile se văd nevoite să apeleze la popularizarea acestui tip de învăţământ prin organizarea de diverse campanii, cum a fost cazul şi acţiunii care a avut loc luni, 13 noiembrie, la Inspectoratul Şcolar Judeţean Prahova.  Evenimentul a fost organizat chiar de instituţia mai devreme amintită, în colaborare cu Instituţia Prefectului şi Camera de Comerţ şi Industrie a judeţului Prahova, şi la ea au participat 103 invitaţi, dintre care 52 au fost reprezentanţi ai agenţilor, economici.
..Citeste mai departe..

În atenţia agenţilor economici, beneficiari de subvenţii

Agenția Judeţeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Prahova anunţă toţi agenţii economici care sunt beneficiari de subvenții că termenul de depunere a declaraţiei D112 şi a situaţiilor lunare pentru subvenţii pentru luna decembrie este joi, 21 decembrie 2017. Aceştia trebuie să prezinte declaraţia privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate pentru luna precedentă D112.

..Citeste mai departe..

Crescătorii de animale din Comarnic au blocat DN1 în semn de protest împotriva urşilor

Zeci de crescători de animale din Comarnic au protestat pe marginea DN1 împotriva atucurilor urşilor. Oamenii sunt supăraţi că autorităţile nu intervin pentru a rezolva problema animalelor sălbatice care atacă aproape în fiecare seară în gospodăriile din zona Valea Prahovei. “Avand în vedere atacurile repetate şi pagubele făcute de animalele sălbatice în gospodăriile din Comarnic, Asociaţia Crescătorilor de Animale Comarnic împreună cu Asociaţia Crescatorilor de Animale, Păsări şi Producatorilor Agricoli „Pleşuva” au decis să ia atitudine. “Prin acest miting se doreşte atragerea atenţiei autorităţilor, cu privire la problema animalelor sălbatice, care pare a fi scăpata de sub control.

..Citeste mai departe..

Asociaţiile de proprietari, în vizorul Poliţiei Locale

În perioada 30 octombrie-2 noiembrie a.c., Polițiștii locali din Ploiești au întreprins o serie de acțiuni în vederea asigurării unui climat de ordine și liniște publică, respectarea curățeniei pe domeniul public, precum și depistarea conducătorilor de autovehicule care nu manifestă o bună conduită în trafic. În urma activităților de patrulare au fost aplicate 167 sancțiuni contravenționale, valoarea totală a acestora fiind de 29.660 lei.
*Serviciul Circulație pe Drumurile Publice a acționat pentru fluidizarea traficului rutier în intersecțiile aglomerate și în zonele aferente străzilor unde se execută lucrări de reparații curente ale covorului asfaltic. De asemenea, a desfășurat controale pentru respectarea de către conducătorii auto a semnificației indicatoarelor rutiere care reglementează oprirea și staționarea interzisă, precum și accesul pe interzis, pe străzile: Gheorghe Doja, Șoseaua Vestului, Cuza Vodă, B.P. Hașdeu, George Coșbuc, Veronica Micle, Bdul Independenței, Mihai Eminescu, Iuliu Maniu, Rudului, Ivan Miciurin, Gabi Dobre, Decebal, Primăverii, C.D. Gherea, Bobâlna, Gh. Grigore Cantacuzino, Ion Maiorescu și Piața 1 Decembrie 1918.
..Citeste mai departe..

Ilie Şerban, eroul de pe Valea Prahovei!

Dacă impiegatul de mişcare nu ar fi oprit trenul ce fumega şi care era plin cu nitrat de amoniu, o mare catastrofă putea să aibă loc pe Valea Prahovei

Ce s-ar fi întâmplat dacă fumul din vagonul trenului de marfă ce transporta nitrat de amoniu pe ruta Tg. Mureş-Ploieşti Triaj nu ar fi fost observat la timp?
..Citeste mai departe..

ANPIS: Stimulentele de inserţie acordate în luna iulie pentru creşterea copilului au ajuns la aproape 53 de milioane de lei

Stimulentele de inserţie pentru creşterea copilului plătite în luna iulie 2017 au totalizat 52,73 milioane de lei, suma medie acordată fiind de 629,18 lei, conform datelor centralizate de Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS). Astfel, în luna iulie, erau înregistraţi 83.809 de beneficiari ai stimulentului de inserţie pentru creşterea copilului, cei mai mulţi fiind în Bucureşti - 12.380 şi în judeţele Cluj - 3.439, Timiş - 3.543, Iaşi - 3.294 şi Constanţa - 3.270. Cea mai mare valoare a sumei medii plătite în luna iulie (drepturi curente) a fost înregistrată în judeţul Dâmboviţa - 639,27 lei.

În ceea ce priveşte situaţia beneficiarilor suspendaţi de la plată în luna iulie, numărul acestora a fost de 4.749, cei mai mulţi înregistrându-se în Bucureşti - 601.

..Citeste mai departe..

Deficit bugetar de 5,1 miliarde lei, respectiv 0,63% din PIB, în primele 7 luni

Execuţia bugetului general consolidat pe primele şapte luni ale anului 2017 s-a încheiat cu un deficit de 5,1 miliarde lei, respectiv 0,63% din PIB, faţă de un deficit de 1,74 miliarde lei, respectiv 0,23% din PIB, înregistrat în perioada similară a anului trecut, informează Ministerul Finanţelor Publice.

În intervalul ianuarie-iulie 2017, veniturile bugetului general consolidat, în sumă de 141,2 miliarde lei, reprezentând 17,3% din PIB, au fost cu 9% mai mari, în termeni nominali, faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

Conform MFP, s-au înregistrat creşteri faţă de anul trecut la încasările din contribuţiile sociale (+16,4%), din impozitul pe salarii şi venit (+10,8%) şi din venituri din capital (+15,2%). În schimb, încasările din impozite şi taxe pe proprietate au scăzut cu 6,5% faţă de perioada similară din 2016, reducerea fiind determinată, în principal, de eliminarea de la 1 ianuarie 2017 a impozitului pe construcţii speciale.

..Citeste mai departe..

Recoltarea florii soarelui începe mai devreme din cauza caniculei

Peste 12.000 de hectare, recoltate în sudul țării

Recoltarea florii soarelui a debutat cu aproximativ 10 zile mai devreme din cauza temperaturilor ridicate, care au produs o coacere forțată a semințelor, lucrările fiind în plină desfășurare în județele din sudul și sud-estul țării, susține ministrul Agriculturii, Petre Daea.

"Recoltatul la floarea soarelui a început în plin peste tot în sudul țării, iar la porumb a debutat pe o suprafață de 700 de hectare în județul Mehedinți și va începe de săptămâna viitoare în mai multe județe. Lucrările au început mai devreme la floarea soarelui cu aproximativ 10 zile și se vor derula și în luna septembrie. Într-un fel este bine că a început recoltatul mai devreme, pentru că se eliberează terenul pentru însămânțările de toamnă, dar dăunează un pic producției, fiind o coacere forțată din cauza temperaturilor ridicate, cu influențe asupra bobului. 

..Citeste mai departe..

BEI acordă României un împrumut de un miliard de euro pentru proiecte prioritare de infrastructură în domeniul transporturilor

Banca Europenă de Investiţii (BEI) acordă României un împrumut de un miliard de euro pentru cofinanţarea cu Fondurile structurale şi de investiţii europene a proiectelor prioritare de infrastructură în domeniul transporturilor, în valoare totală de 6,8 miliard de euro, care vor fi implementate în ţara noastră în perioada de programare 2014-2020, se arată într-un comunicat al instituţiei financiare internaţionale remis Agerpres.

Fondurile BEI vor acoperi contribuţia bugetului de stat care cofinanţează investiţii prioritare de infrastructură în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare 2014 - 2020 (POIM). Aceste proiecte vor fi implementate în diverse regiuni, majoritatea fiind în zonele mai puţin dezvoltate din România şi/sau pe Axele prioritare TEN-T (Coridoarele Pan-Europene) .

..Citeste mai departe..

Să (re)dăm istoriei ce este al istoriei!

Concluzii şi dezbateri la finalul Proiectului „Patrimoniu la răscruce – Digitizarea crucilor de piatră şi a monumentelor de eroi din Primul Război Mondial din judeţul Prahova”

La Inspectoratul Şcolar Judeţean a avut loc vineri, 17 noiembrie, o conferinţă culturală ce a avut rolul să marcheze finalizarea Proiectului „Patrimoniu la răscruce – Digitizarea crucilor de piatră şi a monumentelor de eroi din Primul Război Mondial din judeţul Prahova”, aparţinând Asociaţiei Eurocentrica. Proiectul s-a derulat în perioada martie-noiembrie 2017, în parteneriat cu Institutul Naţional al Patrimoniului din România, Direcţia Judeţeană pentru Cultură Prahova şi Asociaţia Convergenţe Europene
..Citeste mai departe..

17 noiembrie, ultima zi în care operatorii economici mai pot solicita şcolarizarea în învăţământul dual şi în învăţământul profesional pentru anul şcolar 2018 - 2019

Operatorii economici interesați pot solicita şcolarizarea în învăţământul dual şi în învăţământul profesional pentru anul școlar 2018-2019, până vineri, 17 noiembrie 2017, inclusiv. În acest sens, solicitările pentru învăţământul dual pot fi transmise Centrului Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic (CNDIPT) pe adresa de e-mail vet@tvet.ro. Ulterior, CNDIPT va înainta inspectoratelor școlare judeţene/Inspectoratului Școlar al Municipiului Bucureşti solicitările primite şi se vor face analize pentru identificarea soluţiilor de a răspunde acestor cereri.
..Citeste mai departe..

55.000 de profesori vor fi trimişi la perfecţionare în cadrul unui proiect strategic

Ministrul Educației Naționale, Liviu Marian Pop, și ministrul delegat pentru fonduri europene, Marius Nica, au semnat marți, 14 noiembrie, la Palatul Parlamentului, contractul de finanțare privind derularea proiectului strategic „Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți” (CRED). Proiectul, al cărui obiectiv este abilitarea curriculară a 55.000 de cadre didactice din învățământul primar și gimnazial, se va derula în perioada 2017-2021 și are un buget de aproximativ 42 milioane de euro. „Este un proiect ambițios și absolut necesar pentru sistemul de învățământ din România, întrucât a fost aprobat un nou curriculum atât pentru învățământul primar, cât și pentru cel gimnazial, acesta din urmă fiind în curs de implementare. Proiectul atinge toate elementele necesare formării pentru un act de predare de calitate din perspectiva profesorului”, a declarat ministrul Educației Naționale, Liviu Marian Pop. „Veștile bune pentru finanțarea sectorului de educație urmează și în luna decembrie, când Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene va lansa finanțări de peste 370 milioane de euro, cu accent pe burse doctorale, A doua șansă pentru tineri și acordarea de subvenții pentru studenții din categoriile dezavantajate”, a declarat Marius Nica, ministrul delegat pentru fonduri europene.
..Citeste mai departe..

Şcolile din Prahova, atrase în continuare de proiecte ce vizează activităţi educative

În perioada 8-10 noiembrie 2017, la Inspectoratul Şcolar Judeţean Prahova s-au primit dosarele de proiecte ce vor fi cuprinse în CAEJ, CAER/I, CAEN 2018. Astfel, au fost înregistrate 216 astfel de dosare, provenite de la unităţi şcolare din Prahova, activitatea fiind coordonată de prof. Cristina Petre – inspector şcolar pentru activităţi educative, care a avut şi rolul de a verifica dosarele proiectelor educative. Evaluarea dosarelor se efectuează în cursul acestei săptămâni, de către o comisie la nivel judeţean, rezultatele urmând a fi transmise la Ministerul Educaţiei pe 20 noiembrie, aici fiind vorba despre dosarele ce conţin proiecte judeţene.
..Citeste mai departe..

Cele 27 de cauze care pot duce la Alzheimer

Cercetătorii au identificat 27 de evenimente de viaţă care afectează creierul şi îl pot îmbătrâni. Debutul poate avea loc la vârsta copilăriei, când apare teama abandonului. Experţii consideră că stresul inflamează creierul, fapt ce poate duce la demenţă, scrie revista Doctorul zilei.

Experienţele traumatizante, cum ar fi pierderea cuiva drag, un divorţ sau concedierea pot îmbătrâni creierul cu până la 4 ani, spun oamenii de ştiinţă, conform DailyMail. Ei au identificat 27 de evenimente de viaţă care pot conduce chiar şi la declanşarea bolii Alzheimer.

Deteriorarea poate începe în copilărie, când probleme ca repetarea unui an sau exmatricularea pot fi considerate evenimente stresante.

..Citeste mai departe..

Ministerul Sănătăţii a finalizat procesul de achiziţie a vaccinului pneumococic conjugat cu 13 valenţe

Ministerul Sănătăţii a finalizat procesul de achiziţie a vaccinului pneumococic conjugat cu 13 valenţe prin care vor fi prevenite boli precum pneumoniile, septicemiile, meningitele pneumococice şi otitele.

În rândul copiilor, bolile pneumocice pot provoca afecţiuni grave sau chiar decese. Conform datelor oficiale, ţara noastră înregistrează cea mai ridicată rată de mortalitate infantilă dintre statele membre ale Uniunii Europene, iar pneumonia – o boală prevenibilă prin vaccinare – constituie principala cauză de deces la copiii cu vârsta mai mică de 5 ani.

Campania de vaccinare antipneumococică este programată să înceapă în luna septembrie, când este prevăzută livrarea unei cantităţi de peste 477 de mii de doze de vaccin pneumococic. Dozele de vaccin achiziţionate acoperă necesarul pentru campania de imunizare din acest an, precum şi pentru primele luni din 2018.

..Citeste mai departe..

Raport: Aproape un sfert dintre unitățile medicale nu au o stare igienico-sanitară bună

Același raport, făcut public marți de ministrul Sănătății, arată că nu se asigură suprafața minimă pe pat. Saloanele sunt subdimensionate și supraaglomerate în 35% din cazuri și în 30% din unități nu se respectă numărul grupurilor sanitare la numărul de paturi, acestea având și un grad de uzură ridicat.

Datele prezentate de ministru arată că în 53% din cazuri nu se asigură o stare igienico-sanitară corespunzătoare în blocurile alimentare și 18% nu asigură evacuarea apei reziduale. Studiul dezvăluie faptul că spitalele nu dețin stații de dezinfecție locală.

În 74 de unități spitalicești la nivel național nu se respectă etapele sterilizării, iar gestionarea deșeurilor rezultate în urma tratamentelor a fost necorespunzătoare în cazul a 215 unități inspectate.

..Citeste mai departe..

Spital Municipal de Urgenţă la Ploiești

Primarul municipiului Ploiești, Adrian Florin Dobre, împreună cu reprezentanţii administraţiei publice locale, intenţionează să realizeze, la nivelul comunităţii locale, un Spital Municipal de Urgenţă. Implementarea acestui proiect, cu impact direct în creșterea calităţii vieţii și a serviciilor medicale oferite ploieștenilor, se va alinia priorităţilor reformei necesare sistemului sanitar din municipiul Ploiești.

Spitalul Municipal de Urgenţă Ploiești trebuie să urmărească principiile multifuncţionalităţii, complementarităţii şi integrării funcţionale, astfel încât să permită realizarea unui pol de interes urban continuu, în vederea îndeplinirii obiectivelor propuse din domeniul sanitar, precum şi transpunerea eficientă a strategiilor Ministerului Sănătăţii la nivel teritorial.

..Citeste mai departe..

Deschiderea Stagiunii nr. 65 la Filarmonică

Joi, 14 septembrie, la ora 19, Filarmonica „Paul Constantinescu” deschide stagiunea de concerte 2017-2018, un sezon în care se vor sărbători şaizeci şi cinci de ani de tradiţie în susţinerea şi promovarea valorilor culturale.

Concertul va fi unul extraordinar, ce se va desfăşura în cadrul Festivalului Internaţional „George Enescu” şi-i va avea ca solişti alături de orchestra simfonică şi maestrul Radu Postăvaru pe câştigătorii ediţiei 2014 a Concursului Internaţional „George Enescu” - secţiunea interpretare: Ştefan Tarara - vioară, Eun Sun Hong -violoncel şi Josu de Solaun – pian. Programul artistic, în întregime românesc, cuprinde lucrări din creaţia compozitorilor Paul Constantinescu şi George Enescu. Prima parte a concertului va debuta cu „Nocturna” de George Enescu în interpretarea pianistului Josu de Solaun şi va continua cu ultimul opus al lui Paul Constantinescu, „Triplul concert pentru vioară, violoncel şi pian”. În partea a doua, „Simfonia ploieşteană”, singura lucrare de gen dedicată unui oraş şi Filarmonicii ploieştene, va "ilustra" muzical viaţa Ploieştiului.

..Citeste mai departe..

Tristeţi şi bucurii DE VACANŢĂ

 „Ce e val, ca valul trece” – scris-a Mihai Emiescu, melancolic jubilând. „Mecanica” versului cu putere de adevăr absolut, reflectoare univocă. Vacanţa mea 2017, pe câteva asemenea „valuri”.

Iona

Biblia, Vechiul Testament, pag. 893: „1. 1. Cuvântul Domnului a vorbit lui Iona, fiul lui Amitai, astfel: „2. Scoală-te, du-te la Ninive, cetatea cea mare şi strigă împotriva ei. Căci răutatea ei s-a suit până la Mine!”. Şi Iona s-a sculat să fugă la Tars, departe de faţa Domnului”. „3. Şi Iona (...) a plătit preţul călătoriei şi s-a suit în corabie (...). „4. Dar Domnul a făcut să sufle pe mare un vânt năprasnic şi a stârnit o mare furtună. Corabia ameninţa să se scufunde. (...) „11. Ei i-au zis: Ce să-ţi facem, ca să se potolească marea faţă de noi” (...). „12. El le-a răspuns: Aruncaţi-mă în mare (...) căci ştiu că din vina mea vine peste voi această mare furtună!” „16. Pe oamenii aceia i-a apucat o mare frică de Domnul, şi au adus Domnului o jertfă, şi I-au făcut juruinţe. 17. Domnul a trimis un peşte mare să înghită pe Iona, şi Iona a stat în pântecele peştelui trei zile şi trei nopţi”. 

..Citeste mai departe..

”Pregatim prahovenilor doua mari surprize”

Interviu cu Vlad Mateescu, directorul Filarmonicii "Paul Constantinescu" Ploieşti

Ce aduce, ca elemente de noutate, acest final de vacanta?

- Formaţia de jazz pe care am înfiinţat-o în vară mi se pare, în acest moment, cel mai important element de noutate. Suntem singura instituţie de profil din ţară care are o formaţie de jazz.

Sunt foarte multi iubitori ai acestui gen de muzica in judetul nostru, iar ultimele editii ale „Ploiesti Jazz Festival” organizate de Filarmonica „Paul Constantinescu” au dovedit acest lucru din plin. Anul acesta, în prima seară vor urca pe scenă, alături de orchestra simfonica, dirijorul Cristian Oroşanu, Alexandra Fits (voce) şi Mariano Castro (pian). În total vor fi cinci seri de muzică de calitate, aşa cum i-am obişnuit, deja, pe spectatorii noştri fideli. Apoi, la fel de importanta mi se pare si infiintarea studiului de inregistrari, o raritate la nivel national.

- Spuneţi-ne câteva cuvinte despre orchestra de jazz pe care aţi înfiinţat-o în această vară...

..Citeste mai departe..

Etică enesciană: PITEŞTI – „DOMICILIU OBLIGATOR”

Nobleţea care l-a caracterizat toată viaţa pe George Enescu şi i-a călăuzit existenţa pământească, desăvârşindu-i gândirea şi creaţia şi interpretarea  muzicală, uimeşte în posteritate, prin acte şi gesturi ultrasensibile – dovezi ale curajului întemeiat pe omenie şi credinţa în Dumnezeu. Caracterul lui super-prob, etica sa profund demnă au convins, deodată cu geniul, numeroşii confraţi din lumea Eutherpei, din România şi de pe Mapamond, în împrejurări cruciale, ale căror urmări au edificat spiritul de breaslă deosebit prin umanismul cu care George Enescu s-a născut, a crescut şi a slujit MUZICA.

Iubire, iubiri

Una din sutele de scrisori rămase în imensa Corespondenţă purtată, se înţelege, înainte de oricine, cu iubirea vieţii lui, Maria Cantacuzino – devenită din 7 decembrie 1937, Prinţesa Maria Cantacuzino-Enescu, alintată Maruca, de regina Elisabeta (care a pictat-o, pe când avea 15 ani, în portretul arhanghelului Gabriel / Gavriil, pe pergamentul Evangheliei ce se părtrează la Curtea de Argeş), de regina Maria, de marile doamne ale Curţii de la Peleş, din high-life-ul bell-epoque, în absolut toate epistolele, telegramele, bileţelele, misivele enesciene  supranumită „Mon Adoree”, „Mon Princesse”, „Princesse aime”, „Belier” (în antichitate, animal „sfânt”, în contemporaneitate: suflet, inimă), relevă aserţiunea noastră într-un moment istoric în care moralul lui Enescu a strălucit printr-o incredibilă îndrăzneală.

..Citeste mai departe..

27 septembrie 2015 – Duminica a XVIII-a dupa Rusalii

Iată că în plin sezon de toamnă, peste ogoarele patriei noastre semănătorii încredinţează pământului bobul de grâu – aurul pâinii şi al cuminecăturii. Sub razele soarelui ce coboară spre asfinţit, odată cu seminţele sunt încredinţate pământului şi grăunţele de aur ale nădejdilor noastre de viaţă şi înviere. De aceea, în ogorul sfânt al Domnului care este sufletul creştinesc, apostolii lui Hristos de ieri, de astăzi şi de totdeauna au semănat neîncetat cuvântul lui Dumnezei, udat de ploaia harului divin ca să rodească şi să se înmulţească cu veacurile.

Mântuitorul nostru Iisus Hristos de atâtea ori a subliniat virtutea milosteniei în predicile sale şi în sfintele sale învăţături, pilde şi parabole. „Milă voiesc, iar nu jertfă”, căldură, suflet, iubire şi credinţă ar spune şi azi dacă ar reveni printre noi. Ne-a lăsat însă Sfânta Evanghelie – Testamentul său şi Sfintele Taine în Sfânta Biserică, ca să ne ierte, să ne sfinţească, să ne binecuvânteze şi să ne mântuiască cu harul său. Toate sunt şi vin din voia lui Dumnezeu.

..Citeste mai departe..

Răzbunarea a reuşit - Cuvânt la Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul

Viaţa Sfântului Ioan Botezătorul este distanţa parcursă de la acceptarea unei suferinţe nemeritate până la asumarea morţii pentru Hristos. Calendarul creştin este plin de cei care au suferit pentru adevăr. Ei nu au fugit din faţa morţii pentru Hristos, nu s-au ascuns de crucea lui, nu au fost duplicitari, nu au motivat ceva, nu s-au rătăcit pe multele căi care ar fi putut duce undeva, ci au mers numai pe unicul drum care duce la Hristos, drumul credinţei creştine. În ziua de 29 august, prăznuim în fiecare an Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul. La curtea lui Irod Antipa, iubitor de lux, huzur şi viaţă de îmbuibare şi de băutură, aveau loc numeroase petreceri, în care toţi invitaţii se complăceau în foarte multe imoralităţi. Din pricina unui asemenea ospăţ, şi-a găsit în mod foarte tragic sfârşitul Sfântul Ioan Botezătorul. El moare decapitat pentru că apăra moralitatea, adevărul dreptatea, neputând trece cu vederea o viaţă dusă în desfrâu şi în fapte ruşinoase. Ca urmaş al imoralităţii, Irod îşi alungă siţia legitimă ca să trăiască în mare păcat cu o alta, numită Irodiada, soţia fratelui său Filip. Această însoţire nepermisă era un foarte mare păcat în faţa lui Dumnezeu şi o mare ruşine în faţa oamenilor. Irod nu ţine cont de aceste reguli morale şi o aduce la curtea sa pe Irodiada şi pe fiica acesteia, Salomeea, alungând-o, fără pic de remuşcare pe soţia sa legitimă.

..Citeste mai departe..

30 iulie - duminica a VIII-a după Rusalii

În timpul verii, credincioşii de la ţară îşi duc traiul mai mult în mijlocul naturii. De dimineaţă până seara şi de foarte multe ori şi în timpul nopţii, la limina lunii, ei se înfrăţesc cu pământul prin muncă. Acolo ia seama cum creşte spicul de grâu. Ei se pregătesc pentru rod, se minunează de covorul de flori al câmpului, privesc cum aleargă albinele şi cum zboară păsările cerului. Toate ale firii par că îl caută şi îl mărturisesc pe Dumnezeu.

Strângând roadele de pe câmp, ei îşi dau seama că în fiecare rod, în fiecare bob de grâu este o împletire tainică întru strădania omului, întru sudoarea frunţii lui şi îbntre binecuvântarea lui Dumnezeu care dă ploaie la bună vreme şi lumina binefăcătoare a soarelui.

..Citeste mai departe..

20 iulie - Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul

Sfinţii sunt culmile cele mai strălucitoare ale Sfintei Biserici, care şi-au desăvârşit portretul vieţii lor spirituale după modelul ideal al Mântuitorului Hristos, creând din persoana Bisericii noastre ca nişte luceferi ai luminii, adevărului şi ai dreptăţii, fiind pentru noi, credincioşii, tot atâtea călăuze de trăire duhovnicească, busole spirituale de îndrumare pentru desăvârşirea vieţii noastre sufleteşti. Stând în apropiere nemijlocită de Dumnezeu, sfinţii sunt ocrotitorii noştri, panoştri, iar ziua comemorării lor este o sărbătoare de profundă semnificaţie morală.

..Citeste mai departe..

Evoluţii pozitive pentru gimnastele de la CSM Ploieşti la Cupa României şi la CN de Ansambluri

Cel puţin 200 de sportive au luat startul la Cupa României la Gimnastică Ritmică şi Campionatul Naţional de Ansambluri, întreceri găzduite de Sala Polivalentă din Bucureşti. Printre concurente s-au aflat şi sportivele Clubului Sportiv Municipal Ploieşti, pregătite de Simona Puiu şi Liliana Băescu, fiind vorba despre Denisa Stoian, Miruna Ciocîrlan şi Julia Oprea, care au obţinut calificarea pentru Cupa României în urma rezultatelor obţinute la Campionatele Naţionale din octombrie, iar, în cadrul întrecerilor Campionatului de Ansambluri, CSM-ul a fost reprezentat în concursul junioarelor de Denisa Stoian, Miruna Ciocîrlan, Gabriela Constantin, Sabina Enache şi Anisia Drăgan, Julia Oprea fiind rezervă
..Citeste mai departe..

Victoriile atrag victorii!

CSM Ploieşti, parcurs imecabil şi la Turneul de la Buzău În cadrul primului turneu de sală al juniorilor II la handbal, turneu găzduit de sala LPS Buzău, echipa CSM Ploieşti, pregătită de prof. Silviu Stănescu, a reuşit să impresioneze din nou şi a câştigat toate partidele programate din turneu. După un 10-0 obţinut la masa verde, ca urmare a neprezentării, din motive financiare, a echipei GSIP Moreni, echipa ploieşteană avea să se impună în dauna celorlalte combatante: 30-27 (19-10) cu Sporting Ghimbav; 29-26 (14-12) cu Tricolorul Breaza şi 36-25 (16-11) cu Olimpic Mizil.
..Citeste mai departe..

94 de goluri într-un meci de handbal la juniori I!

Echipele de handbal juniori I, CSM Ploieşti şi Steaua Bucureşti, au reuşit să ofere scorul turneului găzduit de localitatea prahoveană Brazi (9-12 noiembrie), partida dintre cele două combatante totalizând 94 de goluri şi s-a terminat cu scorul de 55-39 pentru CSM Ploieşti. Din păcate pentru echipa ploieşteană pregătită de prof. Silviu Stănescu, aceasta avea să fie singura victorie din acest turneu, asta pentru că celelalte două întâlniri s-au încheiat cu victorii ale adversarelor: 25-32 cu CS Dinamo Bucureşti şi 28-39 cu CSM Bucureşti. Ceva mai bine a stat CS Brazi, care a acumulat două victorii la acest turneu, gazda competiţiei impunându-se în faţa echipelor din Bucureşti: 34-25 cu CSS 3 Steaua şi 31-29 cu CT Media. Singura înfrângere a venit în partida cu CSM Bucureşti, 27-41. În urma meciurilor jucate la turneul de la Brazi, CSM Ploieşti ocupă poziţia a IV-a a clasamentului la juniori I, cu 13 puncte, în 9 meciuri, cu un meci mai puţin jucat decât echipe clasate pe primele două locuri – CSM Bucureşti (25 puncte) şi CS Viitorul Piteşti (20 puncte). CS Brazi se găseşte pe locul VI, penultimul, cu 6 puncte, tot în 9 meciuri
..Citeste mai departe..

Medalii strălucitoare pentru atleţii de la CSS Ploieşti la Cupa „Athletic Star”

Sâmbătă, 12 noiembrie a.c., s-a desfășurat în sala de atletism din cadrul Complexului Sportiv „ Lia Manoliu” ediția a 5 - a a Cupei „Athletic Star”, în cadrul căreia grupele de atleţi de la CSS Ploiești, pregătiți de profesorii Maria Andrei şi Florin Andrei au avut o comportare foarte bună, reușind să obțină 26 de medalii (9 aur, 8 argint, 9 bronz) astfel: Categoria Juniori 1: Andrei Năstăsache – medalie de aur la 60 m- 7.22 sec. și medalie de argint la 200 m – 23.18 sec.; David Năstase – medalie de aur la 400 m-50.66 sec., medalie de bronz la 200 m- 23.19 sec.;
..Citeste mai departe..